Ponta îi propune lui Băsescu o întâlnire pe tema FMI,cu participarea lui Isărescu şi Chiţoiu

Ponta îi propune lui Băsescu o întâlnire pe tema FMI,cu participarea lui Isărescu şi Chiţoiu
Premierul Victor Ponta i-a propus preşedintelui Traian Băsescu o întrevedere pe tema memorandumului cu FMI şi a proiectului de buget pe 2014, la care să participe atât guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cât şi ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

"Stimate Domnule Preşedinte, Având în vedere efectele negative ale suspendării de facto a acordului României cu instituţiile financiare internaţionale şi repercusiunile posibile ale neadoptării Bugetului de stat şi a Bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2014, vă rog să fiţi de acord să avem o întâlnire pe această temă în vederea identificării soluţiilor de deblocare a acestei situaţii. Vă propun ca la această întâlnire să participe şi domnii Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru şi ministru al finanţelor şi Liviu Voinea, ministru delegat pentru Buget. Vă rog să binevoiţi a stabili o dată pentru realizarea acestei întâlniri. Cu deosebită consideraţie, Victor Ponta, Prim Ministru", se arată în solicitarea transmisă de premierul Ponta către preşedintele Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi la prânz, că acordul de coabitare cu şeful statului este suspendat, având în vedere că preşedintele Traian Băsescu, prin refuzul de a semna Memorandumul cu FMI, a comis "un abuz" şi a intervenit în chestiuni de politică fiscală şi bugetară, care ţin de Executiv.

"Acordul de coabitare e ca şi acordul cu FMI: e suspendat de preşedinte până când domnia sa e de acord să semneze", a spus Ponta.

El a precizat că a aflat de la televizor despre decizia preşedintelui Traian Băsescu de a nu semna memorandumul cu FMI, la fel ca ministrul de Finanţe şi ca ministrul Bugetului.

"Nu am crezut că preşedintele va fi atât de iresponsabil. Am crezut că mă va înjura pe la televizor, mă va face în toate felurile, dar va semna documentul. E un nivel superior al iresponsabilităţii la care preşedintele a ajuns şi e vorba de o lipsă de discernământ", a mai pus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenţi la carburanţi.

"Am decis să nu aprob acest memorandum, pentru că pe pagina a treia este făcută menţiunea, la obligaţiile pe care le asumă Guvernul, majorarea accizei la carburanţi", a afirmat Traian Băsescu.

Consiliul Director al FMI urma să discute şi să aprobe prima evaluare a noului acord cu România în data de 18 decembrie, când trebuia aprobată şi scrisoarea suplimentară de intenţie şi memorandumul tehnic negociate de misiunea comună FMI-CE-BM în perioada 22 octombrie -4 noiembrie.

Surse guvernamentale au declarat, luni seara, pentru MEDIAFAX, că board-ul FMI va discuta cel mai probabil în luna martie a anului viitor prima şi a doua evaluare a acordului cu România, după ce o misiune a instituţiei financiare se va afla în luna ianuarie la Bucureşti, întrucât scrisoarea de intenţie şi memorandumul convenit în noiembrie nu pot fi analizate fără semnătura preşedintelui ţării.

Misiunea Fondului va sosi la Bucureşti pentru cea de-a doua evaluare a acordului şi o analiză a situaţiei create prin refuzul preşedintelui Traian Băsescu de semna memorandumul cu FMI, au afirmat sursele citate.

Voinea a afirmat, la Realitatea TV, că o astfel de situaţie poate avea ca efect creşterea costurilor de împrumut ale statului.

El a arătat că România ar putea risca să piardă anul viitor 1,7 miliarde lei la buget de la Comisia Europeană dacă aceasta va constata în ianuarie că ţara se află în afara acordului cu CE, consecinţele fiind tăieri de cheltuieli sau introduceri de alte taxe pentru a compensa suma pierdută.

 

Comenteaza