Preşedinte de la BCR în Comitetul Creditorilor companiei Someş Dej
- Scris de Ziua de Cluj
- 10 Apr 2013, 18:01
- Economie
- Ascultă știrea
În urma votului creditorilor care deţin 71,74% din creanţele ce aparţin creditorilor care au participat la şedinţă, respectiv au transmis poziţii scrise, a fost stabilit Comitetul creditorilor, conform unui raport transmis de Someş SA Dej Bursei de Valori Bucureşti.
Comitetul amintit va fi alcătuit dintr-un preşedinte, din partea Băncii Comerciale Române şi câte un membru din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv a Băncii Transilvania.
În cadrul Adunării creditorilor a fost votată şi continuarea perioadei de observare până la data la care expiră termenul elgal de transmitere a unei strategii de reorganizare a companiei debitoare.
În al treilea rând, prin votul creditorilor care deţin 97,10% din totalul creanţelor deţinute de creditorii prezenţi sau care au comunicat poziţia în scris a fost infirmată calitatea de administrator judiciar a Someş Dej a companiei Solvendi SPRL Cluj-Napoca.
Trei dintre creditori, BCR, BT şi Alpha Bank au propus ca administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania, filiala Sibiu, conform raportului amintit.