Preşedintele grupului Renault a fost arestat. "Cost Killer", suspectat de fraudă fiscală

Preşedintele grupului Renault a fost arestat. "Cost Killer", suspectat de fraudă fiscală

Carlos Ghosn, preşedintele-director general al alianţei auto franco-japoneze Renault-Nissan-Mitsubishi Motors, a fost arestat la Tokyo, fiind suspectat de fraudă fiscală.

Postul public de televiziune NHK din Japonia a informat: "Parchetul din Tokyo l-a arestat pe Carlos Ghosn, fiind bănuit de încălcarea legis­laţiei financiare". Anterior arestării, Nissan a informat că preşedintele Consiliului de Administraţie a declarat la Fisc, timp de mai mulţi ani, venituri inferioare celor pe care le-a obţinut în mod real, transmite Bursa

Potrivit Nissan, care a derulat o anchetă internă, au fost descoperite şi alte nereguli în cazul lui Ghosn, precum utilizarea bunurilor companiei în scopuri personale. Nissan a precizat că boardul său va recomanda demiterea şi va furniza informaţii procurorilor, respectiv că va coopera în această anchetă.

În vârstă de 64 de ani, Ghosn a dus alianţa Renault - Nissan - Mitsubishi în fruntea industriei auto mondiale, ceea ce i-a adus o remuneraţie uneori contestată. Supranumit "Cost Killer" (ucigaşul costurilor), Ghosn şi-a făcut un renume din capacitatea de a transforma companii aflate în pragul falimentului în societăţi profitabile.

Potrivit firmei de consultanţă Prox­invest, a fost recompensat cu 13 milioane de euro în 2017 pentru funcţiile deţinute în cadrul alianţei. Conform NHK, Ghosn a câştigat 10 miliarde de yeni (89 de milioane de dolari) în perioada 2010 - 2015, dar a declarat Fiscului numai 5 miliarde de yeni.

Alianţa iniţială, Renault - Nissan, a fost extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, iar entitatea nou-creată a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi, depăşind Volkswagen şi Toyota.

Alianţa are în portofoliu 10 mărci de automobile, numără 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele. Sub conducerea lui Ghosn, Renault  -Nissan a fost primul grup care a investit masiv în automobile electrice, fiind în prezent lider mondial pe acest segment.

Franţa va face tot posibilul ca să menţină stabilitatea companiei Renault şi a alianţei sale cu Nissan, conform afirmaţiilor făcute de preşedintele ţării, Emmanuel Macron. "În calitate de acţionar al Renault, guvernul francez va rămâne extrem de vigilent în privinţa stabilităţii alianţei, a grupului auto şi a angajaţilor săi, care se bucură de susţinerea deplină a statului", a declarat Macron.

Statul francez deţine 15% din Renault, care, la rândul său, are în proprietate 43,4% din Nissan. Directorul general al Nissan, Hiroto Saikawa, a declarat că arestarea lui Ghosn nu va afecta relaţia companiei nipone cu Renault şi Mitsubishi.

Acesta a precizat: "Parteneriatul dintre cele trei companii nu va fi afectat de acest eveniment. Vom colabora ca să ţinem sub control posibilele confuzii. Dincolo de faptul că-mi pare rău, simt o imensă frustrare, dezamăgire, disperare, indignare şi resentimente". Saikawa a prezentat scuze pentru problemele cu care se confruntă Nissan. Acţiunile Renault au scăzut cu peste 10% la bursa din Paris.

Comenteaza