Prețurile la produsele de bază cresc de la 1 octombrie. Guvernul nu prelungește plafonarea adaosului comercial la alimente

Prețurile la produsele de bază cresc de la 1 octombrie. Guvernul nu prelungește plafonarea adaosului comercial la alimente

Prețurile la produsele de bază vor crește de la 1 octombrie, asta după ce Guvernul a decis că nu va prelungi plafonarea adaosului comercial la alimente. 

Coaliția de guvernare a decis să nu mai prelungească măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază „deoarece a provocat distorsiuni economice atât la nivelul producătorilor cât și al comerciantilor”, anunță purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, scrie mediafax.ro. 

„Decizia neprelungirii plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliția de guvernare. Coaliția a decis, fără nicio opinie contrară, la momentul respectiv, ca prelungirea din urmă cu trei luni a plafonării urma sa fie ultima deoarece a provocat distorsiuni economice atât la nivelul producătorilor cât și al comerciantilor”, a transmis, sâmbătă, 13 septembrie 2025, purtătoarea de cuvânt Ioana Ene Dogioiu.

Ioana Ene Dogioiu a precizat că săptămâna viitoare, premierul Ilie Bolojan va avea discuții cu reprezentanții marilor lanțuri de magazine, pentru a se asigura că totuși eliminarea plafonării nu va duce la creșteri semnificative de prețuri.

Sâmbătă, 13 septembrie 2025, Sorin Grindeanu, lider interimar PSD, a declarat că această măsură ar creşte inflaţia şi ar afecta puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici şi medii.

„Specialiştii spun că ridicarea plafonării ar creşte imediat inflaţia cu încă 2-3 puncte procentuale, consumul ar scădea, iar puterea de cumpărare a românilor se va prăbuşi! Aşadar, nu văd nimic pozitiv în ridicarea acestui mecanism de protecţie, mai ales că el îi ajută pe românii cu venituri mici şi medii! O spun public şi o voi afirma clar şi în cadrul viitoarei Coaliţii: presiunea preţurilor deja se resimte puternic în buzunarele oamenilor, nu este nevoie de o lovitură suplimentară! Să gândim de două ori înainte de orice acţiune guvernamentală”, a spus Grindeanu.

Lista produselor cu adaos plafonat până la 30 septembrie 2025: 

  • Lapte de vacă (1 l, 1,5% grăsime, excluzând UHT)
  • Brânză telemea de vacă vrac
  • Iaurt simplu din lapte de vacă (max. 200 g, 3,5% grăsime)
  • Făină albă de grâu „000” (max. 1 kg)
  • Mălai (max. 1 kg)
  • Ouă de găină, calibrul M
  • Ulei de floarea-soarelui (max. 2 l)
  • Carne proaspătă de pui (pui întreg, tacâmuri, pulpe, aripi)
  • Carne proaspătă de porc (pulpe, spată, carne de lucru)
  • Legume proaspete vrac (roșii, ceapă, castraveți, ardei, morcovi, fasole, usturoi)
  • Fructe proaspete vrac (mere, prune, pere, struguri de masă)
  • Cartofi albi proaspeți vrac
  • Zahăr alb tos (max. 1 kg)
  • Smântână (12% grăsime)
  • Unt (max. 250 g)
  • Magiun (max. 350 g)
Comenteaza