Prinţul Charles, agent de promovare pentru Cluj FOTO

Prinţul Charles, agent de promovare pentru Cluj FOTO

Centrul Raţiu pentru Democraţie (CRD) i-a propus Prinţului de Wales, în cadrul vizitei sale private la Cluj, implicarea în proiectul de 3 milioane de euro de reabilitare a fostei fabrici de bere din Turda. El a devenit şi un promotor al micilor producătorii clujeni cu care s-a întâlnit, la invitaţia Pamelei Roussos Raţiu.

„Prinţul a venit în cadrul unei vizite neoficiale cu prilejul evenimentului „Ion Raţiu 100", la invitaţia Pamelei Raţiu, spunem noi nu întâmplător, ci pentru că aşa şi-a programat. Iniţial, vizita trebuia să fie mai scurtă, dar s-a prelungit mai mult decât credeam noi. A discutat cu producătorii locali, cu primarul, cu reprezentanţii instituţiei, referitor la strategia municipalităţii, a vizitat şi centrul comunitar din incinta fostei fabrici de bere din Turda”, menţionează Mihaela Bidilică, şef de relaţii publice al evenimentului. 
 
„Cu siguranţă, majestatea sa va promova nu numai produsele de aici, ci şi centrul care prinde contur la fabrica de bere şi care are nevoie de investiţii serioase”, spune Oana Botezan, reprezentant al CRD. Vechea berărie, construcție industrială realizată în anii 1796-1814, la comanda unui evreu înstărit, a fost denumită Fabrica de Bere Mendel: 90 de angajați produceau anual 50.000 hl. 
 
A fost cumpărată ulterior de omul de afaceri Herman Auslander, închisă în timpul celui de-al doilea război mondial, iar apoi aici se producea berea Ursus. În 1992, a fost preluată prin privatizare de Brau und Brunnen (Germania), iar în 1996, de South African Breweries, care a dezafectat-o, producţia fiind mutată la Cluj-Napoca. 
 
În 2004, a fost cumpărată de actualul proprietar, Turda Development, Regent House Properties – deținută de familia Rațiu, care și-a propus să o reabiliteze, prin proiectul Fabrica de Timp Liber, început în 2012 cu lucrări de reparaţie şi amenajarea incintei ca spaţiu verde public.

Conform studiului realizat în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură Cluj, aici urmează să existe, în afară de un hostel pentru tineri, un restaurant-cafenea, o berărie artizanală cu terasă, un muzeu dedicat istoriei fabricii, un teatru studio, ateliere de creație, galerii pentru mici producători, spații pentru artiști, camere de oaspeți, o sală de conferințe ca spațiu multifuncțional.

Încântat de produsele de Turda
 
„Am fost contactaţi înainte cu ceva timp de către reprezentanţii CRD care au pornit de mai mulţi ani o iniţiativă numită Slow Food Transilvania şi care făceau mai demult, în weekend-uri, câte o acţiune de acest gen. Ne-au întrebat dacă suntem de acord să venim cu produsele noastre acolo, dar că este posibil să nu avem nu ştiu ce vânzări, însă va veni acolo o persoană importantă. Mai erau un producător de miere şi unul de brânzeturi, la început de drum”, relatează antreprenoarea Felicia Tulai, de la Luna Solai
 
„Am fost foarte emoţionată când l-am văzut pe Prinţul Charles, i-am povestit despre cum a început tatăl meu această afacere, cu uleiuri destinate locuitorilor din zonă, şi despre faptul că este de fapt un produs de valoare pe care merită să îl facem cunoscut şi în alte părţii. Nu l-am invitat să guste pe loc din uleiuri, dar i-am făcut cadou un set de trei sticluţe, într-o cutie de lemn, să le încerce când ajunge acasă. 
 
Ştia foarte multe despre ceea ce facem noi aici. M-a întrebat dacă reuşim să ne vindem produsele la o valoare corectă în România. Acţiunea de la Turda a fost mult mai complexă, fiind invitaţi şi doi cunoscuţi bucătari internaţionali, Paul Bloomfield şi Kim Hom, cu show-uri foarte apreciate, care şi-au propus să valorifice produsele pe care le-au descoperit aici”,
spune aceasta.

Prinţul de Wales, o săptămână în Transilvania

Evenimentul „Raţiu 100”, desfăşurat la Turda şi la Cluj-Napoca, a marcat un secol de la naşterea politicianului Ion Raţiu. Programul a cuprins prelegeri susţinute de profesorul britanic Michael Clarke, de actualul şi de fostul ambasador al Marii Britanii în România, Paul Brummel respectiv Richard Ralph, decernarea premiilor Ion Raţiu pentru jurnalism şi Elisabeth Pilkington pentru sănătate mintală, expoziţie foto şi lansarea digitală a arhivei Raţiu, recital orchestral Alexandru Tomescu şi Angela Drăghicescu, lansarea de carte „Note zilnice”, inaugurarea sălii Raţiu de la Muzeul de Istorie Turda, conferinţa „Ascensiunea populismului în Europa de Est”. 
 
Prinţul de Wales s-a aflat timp de o săptămână în Transilvania. Luni a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca. Apoi a mers în satul Viscri (judeţul Braşov), unde s-a întâlnit cu membri ai Pro Silva, organizaţie ce susţine un management forestier responsabil. El a avut discuţii cu fermierii din zonă care ar putea să acceseze noi pieţe, chiar în străinătate, şi a vizitat trei biserici medievale: Drăuşeni, Homorod şi Mercheasa.
 
La întoarcere spre Cluj, s-a oprit la biserica greco-catolică din Teiuş (Alba), cea mai veche ctitorie a strămoşilor familiei Raţiu, unde a fost aşteptat cu pâine şi cu sare de către oficialităţi şi mai mulţi tineri îmbrăcaţi în port popular. Preotul paroh Paul Turcu a declarat că a fost fabricată o placă pentru a marca vizita prinţului Charles. Biserica Română Unită din Teiuş, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului a fost ctitorită în sec. al XVI-lea de către ramura din Teiuş a familiei nobiliare Raţiu şi este declarată drept monument istoric.

Comenteaza