Profi a închiriat de la WDP spații logistice în Cluj

Profi a închiriat de la WDP spații logistice în Cluj

Compania de intermediere imobiliară JLL România a materializat contracte de 250.000 mp pentru retailerul de supermarketuri Profi Rom Food (PRF) în zone precum Cluj, Timișoara, Craiova, Roman sau București.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Retailerul Profi a închiriat peste 100.000 de mp în două depozite care vor fi construite de operatorul belgian WDP în Timişoara şi Craiova, investiţii evaluate la 70 milioane de euro, parte a strategiei de extindere a operaţiunilor logistice.

”Proiectele sunt parte ale strategiei Profi de extindere a operaţiunilor logistice şi acoperirii geografice a României, în pas cu dezvoltarea agresivă a reţelei pe care o avem în vedere în viitor.

Proiectele se aliniază trendurilor din retail, respectiv de a aduce sub acelaşi acoperiş toate zonele de depozitare necesare (ambient, refrigerat, congelat). Acest concept garantează calitatea şi prospeţimea produselor pe care clientul final le găseşte în magazine”, a declarat Pawel Musial, director general al Profi.

JLL a reprezentat Profi în ambele tranzacţii, continuând astfel parteneriatul dintre cele două companii, care s-a materializat până acum în 250.000 mp de spaţii logistice în Bucureşti, Roman, Cluj, Craiova şi Timişoara. Reţeaua Profi are peste 1.250 de magazine în 571 localităţi şi o echipă de peste 20.000 de angajaţi.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .