Proiect aurifer de 3,5 miliarde de dolari, blocat la Cluj

Proiect aurifer de 3,5 miliarde de dolari, blocat la Cluj

Canadienii de la Eldorado Gold au anunțat vânzarea participației la proiectul minier de la Certej, care ar fi folosit cianura, în urma deciziei nefavorabile pronunțate de Curtea de Apel Cluj (CAC).

Planul urbanistic zonal al proiectului din județul Hunedoara a fost anulat definitiv în urma unei acțiuni a organizațiilor civice Declic și Mining Watch România (MWR), conform Ziare.com. În raportul trimestrial către investitori, compania canadiană a calificat activitățile și concesiunile miniere din România ca active neesențiale. Noua poziționare vine după ce CAC a anulat definitiv planul urbanistic zonal.

"Punerea la vânzare a minei de la Certej ne arată că Eldorado Gold nu mai vede nicio soluție legală pentru continuarea proiectului. Deși acesta este în avizare de la începutul anului 2000, compania nu a reușit timp de 20 de ani să obțină autorizațiile necesare pentru demararea exploatării aurului și argintului.

Valoarea zăcământului de la Certej, estimat la 3,5 miliarde de dolari, s-a dovedit o investiție fără perspective în condițiile în care societatea civilă românească a fost vehemență și a respins categoric mineritul cu cianuri în România" a declarat Roxana Pencea, reprezentant al MWR.

Cele două organizații vor face demersurile necesare pentru a proteja zona și pentru a opri orice tentativă de exploatare minieră cu cianuri, indiferent de cine va fi noul proprietar. Ele spun că vor continua monitorizarea atentă a acțiunilor autorităților publice, care, de-a lungul istoriei proiectului, ar fi eliberat autorizații ilegale.

Proiectul a fost o sursă de îngrijorare din cauza distrugerilor masive de mediu pe care le-ar provoca. Investiția de la Certej era programată prin societatea Deva Gold, unde Eldorado Gold apare ca acționară, alături de Minvest Deva și Cartel Bau Cluj.

În spatele acestei afaceri s-ar afla însă Frank Timiș, cu o avere de 400 de milioane de dolari în Top Capital. Eldorado Gold deține în Munții Apuseni cinci perimetre, operate prin intermediul Deva Gold și European Goldfields Gold: Certej, Săliște Hondol, Băița Crăciunești, Certej Nord și Troița Pițigus.

Comenteaza