Proiectul reconversiei Carbochim: clădirile cu valoare arhitecturală și istorică vor fi restaurate și puse în valoare

Două clădiri cu valoare ambientală și arhiecturală de pe fosta platformă Carbochim vor fi puse în valoare în cadrul proiectului de reconversie urbană a întregii zone, pe care îl realizează grupul Iulius.

Fostul sediu administrativ al fabricii („imaginea Carbochim”) este renovat în prezent, în cadrul unui proces complex de restaurare, iar același demers va urma pentru o altă construcție: hala catalogată ca avand valoare arhitectonica („hala cu arcade”). Aceste imobile sunt considerate „cele două clădiri reprezentative ale Uzinelor Carbochim”, așa cum se arată și într-un studiu istoric al zonei, publicat în cadrul documentației aferent proiectului de restructurare, punct de vedere susținut și de către alți specialiști în domeniu. Investiția Iulius pentru reconversia fostei platforme industriale va ajunge la peste 500 milioane euro, fiind cel mai mare proiect de regenerare urbană din țară, până la acest moment.

Care este valoarea istorică a celor două construcții

Corpul administrativ al Carbochim este cea mai veche construcție a complexului industrial. Imobilul a fost realizat în anul 1949 (anul creării întreprinderii de stat Electrocarbon). Față de celelalte construcții, acest imobil nu a suferit modificări structurale sau arhitecturale de la momentul edificării, conform studiului istoric. O excepție este tâmplăria exterioară, care a fost înlocuită în totalitate cu tâmplărie din PVC, în timp ce tâmplăria interioară este păstrată parțial, dar fără elemente valoroase, potrivit sursei citate. Studiul a fost întocmit de dr. Carmen Florescu, istoric de artă.

„Stilul este caracterizat de simetrie, rigoare, cu compoziții de fațadă închise și centrate. Intrările sunt reduse ca anvergură, limitate la nivelul parterului pe verticală. (...) Imaginea generală este caracterizată de masivitate, de repetitivitatea unor elemente identice”, se arată în studiu, care adaugă că imobilul este unul tipic pentru curentul „arhitectură stalinistă” – acesta este și motivul pentru care, potrivit istoricilor, „construcția este valoroasă”.

Intervențiile propuse pentru renovare vor păstra caracterul consacrat al clădirii, iar consolidările structurale propuse nu vor afecta imaginea construcției, conform specialiștilor implicați în proiect. Expertiza făcută în cazul acestei clădiri a arătat o stare avansată de degradare a elementelor constructive, în special în ceea ce înseamnă structura de rezistență, iar scanarea 3D a revelat o tasare de aproximativ 8 cm spre capătul vestic. Deși pare o clădire „solidă”, starea construcției este „precară”. Ca un element inedit, în urma analizei tehnice, s-a mai constatat că pereții exteriori sunt din cărămidă spartă provenită din demolarea altor construcții. „Demersul de restaurare este unul de amploare, întrucât starea clădirii este precară, conform expertizelor tehnice, fiind construită după normele și cu materialele din anii `50”, a declarat recent Sorin Guttman, Project Manager al proiectului de reconversie urbană. 

În ceea ce privește „hala cu arcade”, care va fi, de asemenea, pusă în valoare, motivele care au dus la această decizie vizează în special modul în care a fost construită. „Hala este declarată monument arhitectonic, are o deschidere mai mare, are și niște grinzi mai speciale care s-au făcut la vremea respectivă”, spune directorul general al Carbochim, Viorel Popoviciu, într-un mini-documentar despre parcursul fabricii. 

 

Acesta a subliniat că cele două clădiri sunt reprezentantive pentru Carbochim. „Eu nu văd altceva ce ar putea să fie considerat ca un aport la ceea ce înseamnă arhitectura Clujului aici”, a mai spus directorul Carbochim. El a adăugat că, de exemplu, alte hale amenajate tot în jurul anilor ’50 (partea de electrocorindon și cea de curbură de siliciu și produse cărbunoase) nu mai pot fi utilizate în vreo formă sau alta. Halele sunt închise încă din anii ’90 întrucât „erau destul de poluante și se degajau gaze foarte puternic corozive”, iar începând cu anii ’80, platforma Carbochim deja nu se mai afla „la marginea Clujului, ci era parte integrantă din oraș”. 

În plus, halele necesitau investiții semnificative pentru retehnologizare, fonduri de care Carbochim nu dispunea, ceea ce a dus la închiderea acestor capacități de producție. „Acesta este motivul pentru care am rămas numai cu producția de produs finit, respectiv corpuri abrazive liant ceramic și partea de abraziv pe suport, părți care funcționează și în acest moment”, a explicat directorul general al Carbochim.

Viorel Popoviciu a mai precizat că, încă din 2008, au fost inventariate toate construcțiile din complexul industrial: la acel moment a fost inițiat un plan urbanistic de reconfigurare a zonei, dar venirea crizei a stopat aceste intenții. Și la acel moment, concluzia a fost aceeași: în situația unei reconversii urbane, reprezentativitatea zonei este dată de corpul administrativ și hala monument arhitectonic. 

Planul urbanistic de acum 15 ani viza relocarea fabricii, proces care nu a putut fi făcut atunci tot din rațiuni financiare, dar care, în prezent, a devenit realitate. În ultimii ani, mai puțin de 30% din suprafața de 13 ha a platformei Carbochim era funcțională, celelalte spații fiind dezafectate, contaminate sau mari consumatori de energie.

„Ceea ce s-a întâmplat acum cu relocarea este un mers firesc al lucrurilor, era absolut necesar să îl facem pentru că aici în această locație de unde ne aflăm nu mai puteam optimiza aproape nimic. Spațiile erau foarte mari, halele sunt enorme, foarte greu de încălzit, deci cea mai bună soluție pe care puteam să o avem era relocarea”, a comentat Viorel Popoviciu.

De ce nu se păstrează coșurile de fum

Toate clădirile din complexul industrial au fost expertizate, inclusiv coșurile de fum, care sunt elemente de vizibilitate, pe care dezvoltatorul și-ar fi dorit să le valorifice, ca amprentă a locului. În cazul acestora, concluziile specialiștilor au fost că „abia mai stau în picioare”. „Un element de siluetă pe care ne-am dorit foarte mult să îl păstrăm au fost coșurile de fum. Din păcate, starea lor fizică este extraordinar de proastă, partea de armătură este corodată. Și ele au fost scanate 3D, s-au luat probe din interior, s-au făcut probe și încercări pe partea de beton și în momentul acesta abia mai stau în picioare”, explică Vlad Negru, Managing Partner TransForm, în același mini-documentar. 

Celelalte hale de pe platformă au mai găzduit, de-a lungul timpului, linii de producție, secții auxiliare și ateliere, centrale termice, cantină, sală festivă, o policlinică și diverse alte activități. Potrivit lui Ștefan Dimitriu, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Cluj, halele existente și propuse spre dezafectare au făcut parte din programul de industrializare al Ministerului Construcțiilor Industriale din perioada comunistă, iar alte clădiri amplasate în sit sunt „anexe construite din eforturile proprii ale Carbochimului”. „N-aș da o notă de patrimoniu pentru halele pe care Carbochim le are”, a opinat Ștefan Dimitriu.

Cum se stabilește valoarea istorică a unei construcții

Niciuna dintre construcțiile actualului complex nu este monument istoric. Însă, în cazul celor două imobile (corpul administrativ și hala cu arcade), există o valoare istorică. Dar cum se stabilește o astfel de valoare care, în final, poate duce la clasarea ca monument istoric a unei clădiri? Potrivit legislației în vigoare, elaborată de Ministerul Culturii, sunt patru criterii: vechimea, valoarea arhitectural-artistică, aspectul de unicitate și importanța pentru memoria locului.

În cazul construcțiilor de pe platforma Carbochim, acestea sunt clădiri relativ noi, astfel că, din punct de vedere al vechimii, „valoarea lor este scăzută”. La cel de-al doilea criteriu se încadrează construcțiile care vor fi restaurate și integrate în proiectul de restructurare a fostei zone industriale.

În ceea ce privește unicitatea, elementele esențiale țin de ideea ca o construcție să fi fost prima dintr-o serie în care s-a folosit o anumită tehnică sau să conțină anumite elemente decorative. „Nu este cazul la niciuna dintre clădirile din incintă”, a precizat Vlad Negru.

Nu în ultimul rând, cu privire la memoria locului, complexul industrial „participă prea puțin ca prezență în cadrul țesutului urban”, conform arhitectului. „Clădirea și incinta sunt percepute doar de-a lungul străzii Porțelanului, adică unidimensional, pentru că drumul care este de-a lungul căii ferate până la malul Someșului nu duce de fapt nicăieri și, atunci, percepția spațială a acestei zone, acum, putem să spunem că se schimbă odată cu renovarea și cu activarea parcului Armătura în care lumea se apropie de Someș”, a completat Vlad Negru.

El a invocat și sondajele realizate în rândul cluijenilor, care au arătat că foarte mulți dintre aceștia nu percepeau zona, nu știau că există o suprafață de 13 hectare undeva atât de aproape de zona centrală.

„Este un gest onorabil când dintr-o restructurare ne rămân niște urme, de exemplu asta (corpul administrativ, n.r.), clujenii deja cunosc ca și simbol al unui colț de piață, însă e important ca viitorul proiect să aibă niște teritorii semipublice și în jurul acestei clădiri, fiindcă încă acest teritoriu este a administrației publice și nu știu de vreun proiect de reabilitare masivă (a administrației locale, n.r.), deci nu prea poți considera că spațiul acesta este reprezentativ pentru o reabilitare întreagă a unei insule atât de consistente, ceea ce este în avantajul unei reabilitări pe toată subzona Carbochim”, a comentat, la rândul lui, arhitectul Szabolcs Istvan Guttmann, specializat în protejarea monumentelor și siturilor istorice.

Investițiile substanțiale care vor fi făcute pe platforma Carbochim vor trasa viitoarele dezvoltări ale zonei. Așa cum au arătat inclusiv studii întocmite la nivel internațional, spațiile industriale abandonate sunt zonele din orașele mari care trebuie în mod special regândite prin proiecte de regenerare urbană. Marile fabrici care au avut perioada de glorie acum mai bine de jumătate de secol sunt considerate, în prezent, „relicve” ale comunismului, care nu fac față actualelor direcții de dezvoltare industrială și de expansiune a orașelor.