Proprietarii de apartamente din Cluj-Napoca fac pregătiri pentru noii chiriaşi. Se redeschid universitățile
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Iun 2021, 08:56
- Economie
- Ascultă știrea
Studenţii de la Universitatea Babeş-Bolyai vor merge la facultate din toamnă. Proprietarii de locuințe din Cluj se bucură de revenirea la cursuri a miilor de studenţi.
Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca a decis să îi primească în format fizic pe cursanți. Vestea i-a bucurat pe mulţi dintre tinerii care vor să se reîntoarcă în cămine și la facultăți. Totul se va desfășura respectând regulile de distanțare spune Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David.
„Nu sunt decât câteva variante, adică rămânem cu varianta pe care o avem acum şi îi cazăm în condiţii de siguranţă, adică doi în cameră, cu baie, ceea ce va reduce numărul de locuri”, a spus rectorul Universitatea Babeş-Bolyai, Daniel David.
Vestea că studenții vor reveni în bănci i-a bucurat și pe proprietarii de apartamente din municipiul Cluj-Napoca. Aceeştia se pregătesc acum de zor pentru a primi noi chiriași.
„Apartamentul vreau să îl închiriez cu 380 de euro. După cum vezi am schimbat tapetul, am văruit, așa că apartamentul își așteaptă noii chiriași. Este situat în centru, aproape de facultăți și tot ce ai nevoie. Nu am de gând să scad din chirie.
Am cheltuit o grămadă de bani, am investit să fie bine pentru următorii chiriași. Chiar și mama mea, are un apartament și tot așa a avut studenți, au plecat, iar acum aparatamentul e nelocuit. Pentru toți proprietarii de apartamente din Cluj e o veste foarte bună și abia așteptăm”, a afirmat B.H., proprietarul unui apartament din Cluj, citat de AlephNews.