Radu Berceanu, la Craiova: Autostrada Transilvania e prioritate doi

Radu Berceanu, la Craiova: Autostrada Transilvania e prioritate doi
Continuarea lucrărilor de construcție la Autostrada Transilvania nu reprezintă principala preocupare a României în domeniul amenajării de autostrăzi, a precizat fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, în cadrul unei întâlniri a Comitetului Naţional pentru Dezvoltare, marţi, la Craiova.

Fostul ministru a avut o intervenție după ce directorul Agenției de Dezvoltare Sud-Est, Marilena Bogheanu, a precizat că, potrivit Strategiei Naţionale de autostrăzi şi drumuri expres, prin zona Transilvaniei vor trece mai multe coridoare europene, astfel că zona va beneficia de infrastructură rutieră, conform agenţiei de ştiri Mediafax.

Şefa ADR SE a evitat să detalieze, moment în care a intervenit Radu Berceanu:

„Autostrada Transilvania nu e o prioritate. Pentru că am vorbit cu Uniunea Europeană noi România şi am spus: <vrem Culoarul IV> şi după aceea nu am fost serioşi să ne ţinem de Culoarul IV. De aceea nici nu ne sprijină UE şi de altfel nimeni pentru Transilvania. Am făcut acea bucată pentru că era începută 80 la sută şi trebuia făcută, pentru că era păcat să aruncăm pe geam toată munca aia şi banii ăia. Dar nu e o prioritate. În domeniul autostrăzilor, Autostrada Transilvania este prioritatea doi", a precizat Radu Berceanu, conform sursei citate.

Autostrada Transilvania ar urma să aibă, conform proiectului inițial, o lungime totală de 415 kilometri, între Braşov şi Borş. În prezent sunt funcționali 52 de kilometri, între Gilău și Câmpia-Turzii.

Comenteaza