Rambursări de TVA de peste 1 miliard de lei, în iunie

Rambursări de TVA de peste 1 miliard de lei, în iunie
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat rambursarea a peste 1 miliard de lei în luna iunie, sumă aferentă deconturilor de TVA cu opţiune de rambursare.

Suma totală rambursată de ANAF este de 1.2 miliarde de lei, iar în selecţia lunii au intrat, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 23 mai, excepţie făcând deconturile aferente operaţiunilor de import soluţionate până la 25 mai.

Din această sumă 1,026 de milioarde de lei sunt deconturi cu compensare şi restituire, din care se compensează 39,89 de milioane de lei şi se restituie 986,82 de milioane de lei. Alte 90 de milioane merg pe deconturi cu compensare integrală, în timp ce tot 90 pe cele cu compensare parţială.

În cazul compensărilor totale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit plata efectivă a fost programată în două tranşe. Prima, de 354 de milioane de lei, a fost acordată în 10 iunie, iar cea de-a doua, de 632 de milioane, va fi dată de 30 iunie.

 

Comenteaza