Rata inflaţiei în 2010, aproape dublă faţă de 2009

Rata inflaţiei în 2010, aproape dublă faţă de 2009
Rata inflaţiei în anul 2010 a fost de 7,9%, în timp ce în 2009 nivelul atins a fost aproape de două ori mai mic, 4,74%.
Creşeterea inflaţiei în 2010 faţă de 2009 a fost cauzată de creşterea TVA şi de majorări de preţuri la unele alimente, la tutun, combustibili şi servicii, potrivit unor date al Institutului naţional de Statistică (INS), citat de Mediafax.

Atât în 2009 cât şi în 2010 BNR a ratat ţintele de inflaţie fixate pentru anii respectivi, de 2,5 – 4,5%, conform agenţiei de ştiri citate.

În 2010 toate alimentele, cu excepţia, ouălor, s-au scumpit, scumpiri de peste 20% fiind înregistrate la legume şi conserve de legume (22,48%), ulei comestibil (21%), iar de peste 10% la fructe proaspete (18%) şi miere (10,3%), conform sursei citate.

În privinţa bunurilor nealimentare, energia termică a cunoscut o scumpire importantă de 12%.

Etichete
Comenteaza