Răzbunare pe Austria? CNAIR şi alte companii coordonate de Ministerul Transporturilor trec de la BCR la CEC
Mai multe companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor îşi mută conturile de la BCR, cu acţionariat austriac, la CEC Bank, afirmă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: „Au găsit condiţii mai bune”.
„CNAIR Şi- a anunţat o anumită intenţie (de a-şi muta conturile de la BCR la CEC) şi ştiu că vor face, mi-au spus şi mie. Nu doar CNAIR, ci am fost anunţat că şi alte companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, fie că vorbim de Portul Constanţa, Aeroportul Bucureşti şi toate celelalte, pentru că au găsit condiţii mai bune la CEC. E o explicaţie cât se poate de simplă”, spune Sorin Grindeanu.
Willi Cernko, CEO-ul Erste, acţionarul principal al BCR, a doua cea mai mare bancă din România, a reacţionat la decizia Austriei de a da vot negativ intrării României în spaţiul Schengen. El a spus că decizia afectează 5.000 de angajaţi BCR în România şi 2,8 mil. de clienţi ai băncii.
„Regretăm rezultatul votului de astăzi în Consiliu. România şi Austria au multe lucruri de care sunt strâns legate împreună. Sociale, culturale şi, bineînţeles, şi economice. Austria este unul dintre cei mai importanţi investitori din România, iar România este, la rândul ei, o piaţă de export foarte importantă pentru companiile austriece”, afirma Cernko.
România şi Bulgaria nu au fost primite în spaţiul de liberă circulaţie Schengen deoarece Austria şi Olanda s-au opus în timpul şedinţei JAI de săptămâna trecută.