Reacţia Emerson: aproximativ 100 de poziții vor fi relocate la Oradea

Reacţia Emerson: aproximativ 100 de poziții vor fi relocate la Oradea
Emerson a remis redacţiei un punct de vedere la articolul "Emerson îşi mută o întreagă secţie din Cluj", publicat marţi seara.

 

Într-un articol publicat marţi seara, ziuadecj.ro anunţa că societatea Emerson îşi va reloca o secţie de automatizări în judeţul Bihor şi că, prin această mişcare, Clujul pierde 100 de locuri de muncă. Reprezentanţii Emerson au remis miercuri un comunicat prin care confirmă mutarea la Bihor şi oferă toate informaţiile legate de această decizie strategică.

"Pe data de 20 aprilie, Emerson a prezentat angajaților planurile de extindere a operațiunilor din România. Acestea vor susţine dezvoltarea viitoare a companiei. Investițiile Emerson realizate în ultimii ani în România s-au dovedit de succes pentru stimularea creșterii business-ului și a satisfacției clienților, iar compania intenționează să continue strategia de investiții în țară.

Emerson intenționează să relocheze părți din producție si din serviciile de suport din platforma de Afaceri Automatizări Industriale din Cluj într-o nouă fabrică pe care compania a construit-o la Oradea. Această relocare planificată va susține dezvoltarea viitoare pentru cele două facilități de primă clasă. Aproximativ 100 de poziții vor fi relocate la Oradea, spațiul din Cluj fiind utilizat pentru extinderea altor linii de business. Compania va oferi tuturor angajaților vizaţi de această schimbare oportunitatea de a continua cu același loc de muncă în Oradea.

Emerson încurajează angajații vizaţi să se mute la Oradea, oferindu-le pachete de relocare. Se preconizează că transferul locurilor de muncă la Oradea să se desfăşoare în etape, în următorii doi ani, începând cu a doua jumătate a anului 2015. Pentru cei care nu pot alege relocarea, avem 100 de posturi disponibile în Cluj pentru care pot aplica. Emerson plănuieşte să menţină funcţionarea integrală a campusului din Cluj", scrie în comunicat.

Emerson este unul din principalii angajatori de pe plan local, numărând peste 2000 de salariaţi. Până în 2016, se estima ca numărul acestora să crească la 3.400. Compania îşi desfăşoară activitatea în parcul industrial Tetarom II.

 

Etichete
Comenteaza