S-a aprobat! Acciza la motorină scade cu 30 de bani pe litru. Când va intra în vigoare măsura
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:45
- Economie
- Ascultă știrea
Guvernul a adoptat vineri Ordonanţa de urgenţă privind reducerea temporară a nivelului accizei la motorină și introducerea unei contribuții de solidaritate pentru operatorii din domeniul petrolului.
Guvernul va reduce temporar acciza la motorina standard comercializată pe piața internă cu 30 de bani pe litru, respectiv cu 36 de bani pe litru cu tot cu TVA, pe perioada declarată a crizei de pe piața petrolului și a carburanților, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Ene Dogioiu.
Potrivit oficialului, acciza la motorină „va fi redusă temporar, pe perioada declarată a crizei pe piața petrolului și a carburanților, cu 30 de bani pe litru, 36 de bani în total, cu tot cu TVA”. Dogoiu a precizat că nivelul accizei va scădea „de la 2.804,29 lei la 1.000 de litri, la 2.504,29 lei pe 1.000 de litri, și de la 3.318,74 lei tona la 2.963,7 lei tona”.
Măsura va intra în vigoare odată cu adoptarea Ordonanței de Urgență și se va aplica pe toată perioada în care va fi declarată criza de pe piața petrolului și a carburanților.
În paralel, Executivul introduce și o nouă taxare pentru companiile din sectorul petrolier.
„De asemenea, se instituie contribuția de solidaritate pentru operatorii economici, care fie doar extrag, fie extrag și comercializează petrol de pe teritoriul României”, a precizat Dogoiu, potrivit Mediafax.
Oficialul a explicat că această contribuție va fi calculată în funcție de anumite praguri raportate la prețul petrolului Brent și va viza doar câștigurile considerate excepționale.
„Contribuția de solidaritate se aplică în niște praguri prin raportare la prețul petrolului Brent, dar ca efect reprezintă 60% din profitul excepțional obținut în această perioadă din exploatarea sau exploatarea și comercializarea petrolului românesc”, a afirmat Ioana Ene Dogioiu.
Potrivit oficialului, mecanismul a fost gândit astfel încât să nu descurajeze investițiile din sector.
„Acele praguri pe care le vedeți în ordonanță, raportate la prețul petrolului Brent, au ca scop, tocmai ca nu cumva, această impozitare excepțională să afecteze, de exemplu, nivelul de investiții. Deci, acest lucru nu va fi afectat, vor fi vizate numai profiturile excepționale din această perioadă”, a subliniat Dogoiu.
„Aplicarea reducerii temporare accizei la motorină cu 0,36 lei litru va avea un impact bugetar estimat la 0,61 de miliarde de lei”, a spus purtătorul de cuvânt al Executivului.
În ceea ce privește noua contribuție de solidaritate, veniturile estimate la buget sunt variabile.
„Introducerea contribuției de solidaritate va avea un impact bugetar între 0,07 și 0,65 de miliarde de lei în funcție de ceea ce va fi impozitat de petrolul în cauză”, a arătat Dogoiu.
Oficialul a susținut că aceste sume, alături de încasările suplimentare din TVA rezultate din creșterea prețurilor la pompă, ar putea compensa o mare parte din costurile suportate de stat.
„Împreună cu cota de TVA suplimentar obținută ca urmare a creșterii prețului motorinei la pompă și a carburanților în general, se va reuși mitigarea, care e termenul folosit de Ministerul Finanțelor, deci acoperirea cheltuielor statului, în mare parte, cel puțin, în ceea ce privește măsurile luate până acum, adică reducerea accizei”, a declarat Dogoiu.











