Salariile și angajările la stat, înghețate de la 1 mai / Gaura de la buget, din cauza „marilor contribuabili” care nu și-au plătit datoriile

Salariile și angajările la stat, înghețate de la 1 mai / Gaura de la buget, din cauza „marilor contribuabili” care nu și-au plătit datoriile

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, înaintea ședinței de guvern, că deficitul în colectare de la buget este din cauza „marilor contribuabili” care nu și-au plătit „datoriile către stat”

 

Ciucă a făcut un apel către aceștia și a precizat că a cerut instituțiilor să colecteze aceste venituri. Prim-ministrul a anunțat că vor fi luate măsuri, care ar putea fi adoptate săptămâna viitoare, privind „o mai bună chibzuială” a banilor publici. 

Potrivit unor surse guvernamentale, Executivul taie de la bunuri și servicii aproximativ 10 miliarde de lei. De asemenea, vor fi înghețate salariile și angajările la stat. La rândul său, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că „nu este vorba de austeritate, nu este vorba de măsuri care să reducă personal sau salarii.”

„Am luat decizia ca la nivelul Guvernului să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile astfel încât să ne asigurăm că ne încadrăm în limitele de deficit. Vreau să dau câteva detalii. Toate aceste măsuri au survenit în momentul în care la finalul primului trimestru există un deficit în colectare. Deficitul aparține marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabuili să își plătească datoriile către stat și în același timp dau o sarcină instituțiilor să facă în așa fel încât să asigure colectarea acestor venituri. Sunt elemente pe care le-am discutat cu domnul ministrul Câciu, cu șeful ANAF, cu șeful de la marii contribuabili, cu domnul Mișa, cu șeful de la Vamă, toți acești conducători de instituții trebuie să înțeleagă că e nevoie de o coordonare foarte bună între instituții. Este o problemă a noastră, a guvernului, pe care o rezolvăm, și am vrut ca măsură de siguranță prin aceste măsuri pe care le vom aproba săptămâna viitoare să ne asigurăm că nu ieșim din ținta de deficit”, a declarat Nicole Ciucă.

 

Comenteaza