Salina Turda și-a refăcut modelul de business

Salina Turda și-a refăcut modelul de business
Salina din județul Cluj este inclusă în Ghidul Călătoriilor Michelin

Celebra salină din județul Cluj se poziționează acum ca fiind cel mai spectaculos obiectiv subteran din lume în urma redefinirii fundamentelor brandului.

“Unul dintre proiectele pe care le-am finalizat recent este Salina Turda, un obiectiv turistic de anvergură internațională, pentru care am redefinit fundamentele brandului, am construit strategia de marketing și noul website.

Salina Turda se poziționează acum ca fiind cel mai spectaculos subteran din lume, modelat de oameni. Este unul dintre puținele obiective turistice din România incluse în celebrul ghid de călătorii Michelin, primind două stele Michelin, din maximul de trei posibile”, au relatat reprezentanții agenției clujene Brandocracy.

Salina Turda este un reper turistic de anvergură internațională, fiind una dintre cele mai spectaculoase destinații din Transilvania și din România, cu sute de mii de vizitatori care îi trec pragul, anual. Este unul dintre puținele obiective turistice din țară incluse în celebrul ghid de călătorii Michelin, cu două din trei posibile.

“Strategia de marketing a însemnat atât regândirea și integrarea pachetelor turistice pe șapte tipologii de clienți, identificate în plan intern și internațional - fiecare cu stiluri comportamentale specifice, cât și elaborarea planului de comunicare într-o direcție coerentă și flexibil implementabilă.

Am gândit și recomandat interconectarea salinei cu toate obiectivele turistice importante din Turda, pe palierele de pachete de produse și comunicare. Dotările tehnice, zona de divertisment și factorii naturali care contribuie la o cură autentică de sănătate pentru căile respiratorii au fost integrați în strategie”, conform Brandocracy.

Comenteaza