Staţie de transformare de 10 milioane de euro, inaugurată la Cluj FOTO
- Scris de Calin Poenaru
- 16 Noi 2017, 15:57
- Economie
- Ascultă știrea
"Staţia electrică de transformare de la Câmpia Turzii este un nod de tranzit de putere major între zonele Cluj, Alba şi Mureș, rolul acesteia fiind unul foarte important pentru siguranţa în alimentare cu energie electrică a zonei de nord a Transilvaniei. În ţara noastră, producţia de energie electrică este concentrată în zona de sud, în vreme ce consumul este la fel de mare şi în zona de sud, dar şi în zona de nord.
Una dintre priorităţile majore ale Transelectrica este închiderea inelului de 400 kV, proiect necesar pentru siguranţa în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN) care va minimiza pierderile din reţeaua de transport. Pentru următorii doi ani, Transelectrica are un plan de investiţii ambiţios, totalizând 1,4 miliarde de lei, iar una dintre preocupările majore este retehnologizarea şi modernizarea staţiilor electrice de transformare”, a declarat Corina Popescu, director general al Transelectrica.
Suport pentru noii investitori
„Noi am început lucrările acum doi ani, iar acestea s-au desfăşurat într-un ritm obişnuit pentru o investiţie de asemenea anvergură. Am ridicat partea metalică a acestei staţii, adică tot ceea ce reprezintă stâlpi în incintă. Avem deja experienţă în acest domeniu, mai ales că am câştigat mai multe licitaţii internaţionale în vestul Europei, îndeosebi în Germania, dar şi în România.
O asemenea lucrare nu se face foarte frecvent, ci la intervale de câteva zeci de ani. Staţia aceasta nu acoperă doar arealul Turda – Câmpia Turzii, chiar Cluj-Napoca, ci şi cel al judeţelelor învecinate. Ea este importantă nu numai pentru locuitorii oraşelor, ci şi pentru investitorii care vor veni în parcurile industriale din această zonă”, spune Teofil Mureşan, preşedintele companiei Electrogrup Cluj.
Staţia avea un risc mare în exploatare
Staţia 110/20 kV a fost pusă în funcţiune în 1954 pentru alimentarea combinatului Industria Sârmei Câmpia Turzii şi a zonei Turda – Câmpia Turzii, iar cea de 220 kV, în 1978, fiind una de conexiuni importantă pentru cele trei judeţe. Din cea de 220 kV se alimentau cuptoarele electrice de la Mechel – ISCT, neexistând o unitate de transformare între tensiunile de 220 şi 110 kV.
Aceasta este amplasată în vecinătatea Bazei 71 Aeriene General Emanoil Ionescu. Echipamentele primare, inclusiv transformatorul, au fost fabricate la Electroputere Craiova şi aveau deja durata de viaţă normată cu mult depăşită, prezentând un risc mare în exploatare. De asemenea, echipamentele electromagnetice folosite erau scoase din fabricaţie de furnizor, fapt care a creat probleme în asigurarea pieselor de schimb şi menţinerea lor în exploatare.
Proiectarea pentru retehnologizare a fost atribuită prin licitaţie publică societăţii Romproiect Electro, cu subproiectanţii MPS Electric Design, KadCons. Licitaţia pentru lucrări a fost câştigată de asocierea EnergoBit, Siemens, Retrasib, ELM Cluj, subcontractori şi furnizori fiind Electrogrup, Dacom, Eneroptim. Sistemul de comandă, echipamentele şi aparatura sunt produse de Siemens.
Doar şase angajaţi
Acest sistem este conceput astfel încât să permită telecomanda şi supravegherea sa de la nivel ierarhic superior de conducere prin dispecer. Întreaga staţie este gestionată de doar şase oameni şi prin aceasta se asigură inclusiv telecomanda centrului Cluj-Napoca Est.
În afară de amenajările specifice, au fost realizate o instalaţie de colectare şi de evacuare a apelor pluviale, una de reţinere şi separare a uleiului şi una de iluminat exterior. Şantierul a fost organizat în două etape, pentru a se putea asigura alimentarea consumatorilor existenţi. Lucrările au durat peste trei ani, valoarea lor fiind de 9,4 milioane de euro.
Sucursala de transport Cluj mai are în subordine judeţele Bihor, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Mureş, gestionează 951 km de linii aeriene de 400 şi de 220 Kv, dar şi 10 staţii de conexiuni şi transformare de 220-400 kV. Printre staţiile aflate în proces de retehnologizare se mai numără Cluj Est, Vetiş şi Tihău.
Linia Gădălin - Suceava, prioritate pentru Transelectrica
Marile investiţii ale Transelectrica se vor concentra pe proiectele Reşiţa – Pancevo, Porţile de Fier – Arad, Cernavodă – Stâlpu, Gutinaş – Smârdan, Gădălin – Suceava. Transelectrica are în subordine o reţea de transport de 9.000 km în România şi 81 de staţii de tranformare.
Societatea are în concesiune reţeaua timp de 49 de ani, până în 2053, de la Guvernul României, şi licenţă de operare în transport pe 25 de ani, până în 2025, de la Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei. SEN s-a bazat cel mai mult în primul semestru al acestui an pe producţia termo (48,6%), urmată de hidro (27,3%), regenerabilă (18,3%) şi nucleară (5,7%).
Milionarii Clujului, la inaugurare
Festivităţile au avut loc în prezenţa secretarului de stat din Ministerul Economiei, Petre Iulian Nicolescu, a prefectului judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheş, şi a primarului Câmpiei Turzii, Dorin Lojigan. Din partea conducerii Transelectrica au mai participat Florin Tătaru, membru al Directoratului, şi Claudia Anastase, directorul Sucursalei de Transport Cluj. Darea oficială în funcţiune a staţiei retehnologizate a adunat numeroşi oameni de afaceri importanţi ai Clujului cu activitate în domeniul energiei. Dintre aceştia au fost prezenţi Ştefan Gadola, Peter Pal (EnergoBit) sau Teofil Mureşan (Electrogrup), invitaţi la o fotografie de grup.