Tânăra care aduce lumina în Cluj-Napoca. Povestea antreprenoarei care a făcut din artă un business

Tânăra care aduce lumina în Cluj-Napoca. Povestea antreprenoarei care a făcut din artă un business
| Foto: Facebook - DiaBuga Design

Diabuga design este afacerea "luminoasă" a tinerei Diana Buga. Aceasta produce obiecte de iluminat în atelierul din Cluj-Napoca. 2021 a fost un an bun, cu o cifră de afaceri de 80.000 de lei și un profit de 40.000 de lei. Tânăra crede că 2022 va fi și mai prosper și că pandemia a avut un impact pozitiv pentru business-ul ei.

Tânăra a absolvit Universitatea de Artă şi Design, în cadrul căreia a făcut cunoştinţă cu multe materiale cu care a trebuit să experimenteze şi să pună în practică diverse teme, aşa că acesta a fost mediul în care au luat naştere primele idei, cele premergătoare pentru ceea ce este astăzi Diabuga Design.

„Totul s-a născut din pasiune şi dragoste. Nu am avut o strategie clară pentru ce am construit, lucrurile în viaţă apar uneori spontan şi îmi place să le văd ca pe o provocare sau oportunitate şi să le abordez în parte, pas cu pas. De aceea, mă axez pe prezent şi sunt atentă la tot ce îmi oferă viaţa”, povesteşte Diana, potrivit ZF.

„Consider lumina foarte importantă într-un spaţiu, deoarece are un rol puternic de a influenţa percepţia asupra spaţiului şi capacitatea de a modifica dispoziţia unei persoane. Am ales să mă joc cu spaţiul şi lumina, să descopăr noi forme de exprimare şi metode de a da spaţiului un aer unic şi o personalitate puternică. Cât despre lumina ambientală şi jocul de umbre rezultate la întâlnirea luminii cu materialele şi forma lămpilor, este ceva ce m-a fascinat mereu”, mai spune Diana Buga.

Fiecare ban primit pentru un obiect de iluminat creat de ea a fost investit mai departe în atelierul pe care şi l-a amenajat în Cluj-Napoca. La început, cumpărătorii erau familia şi prietenii, aşa că au fost, practic, „sursele de finanţare”. Timpul şi răbdarea dedicate s-au adăugat şi ele la planul de investiţii, în perioada în care Diana descoperea forme şi materiale.

Fata de la Arte și Design care aduce lumina în Cluj-Napoca. Povestea tinerei antreprenoare care produce articole de iluminat cu un design special

Prețuri între 500 și 800 de lei

Cele câteva colecţii de corpuri de iluminat pe care le-a făurit până acum sunt concepute în propriul atelier, în Cluj-Napoca, şi au preţuri între 500 şi 800 de lei. Diana îşi doreşte însă să conceapă şi alte categorii de produs în viitor. „Clienţii mei sunt în special oamenii care apreciază munca produselor create manual, designerii de interior cu care colaborez şi mă recomandă clienţilor lor şi showroomurile specializate care îmi găzduiesc produsele”, mărturisește tânăra artistă.

Pandemia, o rază luminoasă pentru afacerea Dianei

După ce 2021 a fost un an prosper, Diana Buga şi-a propus ca 2022 să fie unul mult mai matur şi plin de responsabilităţi, un an în care îşi doreşte să-şi mărească echipa şi să lucreze la un alt capitol în viaţa de antreprenor pe care şi-a ales-o.

„Consider că pandemia a avut un impact nu doar pentru businessul meu, ci şi pentru cum eram obişnuită să trăiesc şi să fac lucrurile. Pentru mine personal, a fost o situaţie fericită, pentru că am avut timp să regândesc totul legat de business şi să fac lucrurile altfel” spune Diana. În acelaşi timp, adaugă Diana Buga, toată această pauză în vieţile noastre de doi ani încoace a educat puţin lumea, astfel că acum oamenii sunt mult mai deschişi să cunoască produsele create în România, produsele create manual.

Afaceri de aproape 20.000 de euro și profit de 40.000 de lei

Pentru Diabuga Design, 2021 a fost un an destul de bun, primul în care Diana a simţit că începe să culeagă roadele muncii ei, după trei ani de muncă în propriul business. Cifra de afaceri pentru 2021 a fost puţin peste 80.000 de lei, iar profitul – undeva la 40.000 de lei. Nu a avut angajaţi până acum, a făcut totul singură şi a încercat să înveţe câte puţin din fiecare capitol de care avea nevoie. Cu lecţiile făcute, Diana vrea acum să treacă la următorul nivel.

Comenteaza