Taxa Bechtel

Taxa Bechtel
Ministerul Transporturilor va fixa un tarif pentru Autostrada Transilvania numai dacă antreprenorul american va finanţa lucrările. Statul şi-a achitat datoriile pe 2009 către constructor.

 Instituirea unei taxe de folosire a Autostrăzii Transilvania se va face doar în contextul în care există un partener interesat să realizeze un tronson de autostradă în sistem de concesiune, susţine Ion Pantelimon, coordonator al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj.

 

El a declarat că nu se poate vorbi de o taxă pentru maşinile care circulă pe autostradă până nu va exista o porţiune integrală de 100 km. Deocamdată, din Autostrada Transilvania s-au finalizat 42 de km, iar alţi 10 km sunt în fază de execuţie.

 

 “Ceea ce s-a discutat despre instituirea unei taxe pentru autostrăzi sunt ipoteze. în Franţa există taxe pe autostrăzi, dar pe drumurile naţionale nu se plătesc vignete. Cei peste 8.000 km de autostradă ai lor trăiesc doar din aceste taxe. Dintre aceştia, 7.000 au fost realizaţi prin concesiune. Eu am circulat în Franţa pe maximum 20 km de autostradă şi am plătit la ieşire o taxă de 2,1-2,9 de euro”, a declarat Pantelimon. “Decizia de a introduce o taxă pe Autostrada Transilvania este treaba exclusivă a Ministerului Transporturilor”, susţine Bogdan Sgârcitu, director de comunicare al Bechtel România.

 

“Va trebui să se pronunţe Comisia Europeană, pentru că în România se plăteşte deja o vignetă pentru drumurile naţionale şi europene, iar forul european nu aprobă dubla taxare. Noi am spus-o clar: dacă se introduce o taxă de autostradă de 3-4 euro, în niciun caz una pe 100 km, trebuie să se renunţe la rovignetă. Poţi să pui o taxă pe A1 (Bucureşti-Piteşti), unde există un trafic comercial important, şi mai puţin pe A2 (Bucureşti-Cernavodă), pe care există o restricţie de viteză între 15 iunie şi 15 septembrie. în niciun caz nu poţi pune taxă pe A3, care pleacă de nicăieri şi se opreşte undeva lângă Cluj. Să zică mersi dacă primesc taxa asta în condiţiile în care pe autostrăzile noastre ne rupem amortizoarele de la maşini! Ea se pretează mai ales acolo unde există autostrăzi private, ca în Spania, Portugalia, Franţa sau Austria”, ne-a declarat Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport.

 

Acesta a adăugat că, în ambele cazuri, traseul banilor încasaţi trebuie să fie transparent. “Vrem şi noi să ştim unde se colectează banii din rovignetă sau din autostrăzi şi unde se duc după aceea”, avertizează Hagiu.   

 

Directorul DRDP a afirmat că termenul de finalizare a tronsonului Turda - Câmpia Turzii este septembrie. “Depindem de vreme. Suntem la faza de a turna primele tone de asfalt. Suntem la zi cu plăţile către Bechtel pentru lucrările din 2009. Ultima tranşă, de 64 de milioane de euro, s-a virat în iunie. Săptămâna următoare am primit asigurări că Bechtel îşi va plăti creanţele faţă de subcontractori. în 2010 a realizat lucrări de 38-39 de milioane de euro, care nu au depăşit încă scadenţa”, a spus Pantelimon.

 

Guvernul a informat că ultimele datorii către Bechtel din 2009 au fost plătite în cursul acestei săptămâni. Pentru acest an, executivul a decis să aloce 977,1 milioane de lei, în condiţiile în care datoriile înregistrate de Compania Naţională de Autostrăzi faţă de constructor s-au ridicat anul trecut la 903 milioane de lei. “Deocamdată continuăm lucrările şi sperăm să existe resurse. Sperăm să finalizăm lucrările în octombrie, înainte să înceapă sezonul rece”, ne-a declarat Sgârcitu.

 

Singura sursă de finanţare pentru lucrări este bugetul de stat. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că în România va fi introdusă o taxă de autostradă de 3-4 euro pentru fiecare 100 km. Cei 42 de km din Autostrada Transilvania, Turda – Gilău, au fost finalizaţi în decembrie 2009. Costul mediu al unui kilometru a fost calculat la 11 milioane de euro. Proiectul a început în 2004, în baza unui contract de 2, 2 miliarde de euro acordat Bechtel.

 

35.000 de maşini în 2030

 

Un studiu de monitorizare a traficului pe tronsonul Gilău - Turda, din decembrie 2009, arăta că 8.300 de maşini îl tranzitau zilnic, pe cele două sensuri. MTI preciza că, la finalizarea autostrăzii, vor circula 18.000 de vehicule pe tronsonul Braşov - Cluj şi 15.000 pe Cluj - Borş. MTI se aşteaptă la 35.000 de vehicule zilnic pentru anul 2030. La o taxă de 4 euro/100 km, suma strânsă ar creşte de la 12,1 milioane euro/an, la traficul din decembrie, la 51,1 milioane euro/an, conform estimărilor pentru 2030.

Comenteaza