Transportatorii cer graniță fără controale între România și Bulgaria

Transportatorii cer graniță fără controale între România și Bulgaria

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR condamnă votul Austriei împotriva aderării României și a industriei de transport rutier la spațiul Schengen și solicită Guvernului României eliminarea controalelor la frontiera cu Bulgaria.

Reprezentanții UNTRR susțin că, dacă Austria și celelalte state membre vor să schimbe regulile, atunci acestea trebuie schimbate pentu țările candidate viitoare, și nu pentru cele care au îndeplinit deja condițiile. România și Bulgaria pot îndeplini toate condițiile, au mai transmis transportatorii.

Prin votul negativ al Austriei, industria de transport rutier, cel mai mare exportator de servicii al României, este cea mai afectată ramură economică. În acest fel, Austria dă o puternică lovitură economiei românești în care are interese majore.

Dacă Austria ar fi vrut să transmită un semnal, așa cum pretinde, împotriva extinderii Schengen, atunci ar fi trebuit să nu accepte nicio țară candidată. Votul selectiv demonstrează prin acceptarea Croației și respingerea României și Bulgariei, o abordare subiectivă și neprincipială care a torpilat unitatea Uniunii Europene sub atenta supraveghere a Comisiei Europene. În aceste condiții, este greu de înțeles votul favorabil al României și Bulgariei pentru aderarea Croației la Schengen, a transmis UNTRR, potrivit realitatea.net.  

UNTRR își exprimă profunda nemulțumire că celelalte state membre UE, mai ales marile democrații occidentale, au abandonat principiul îndeplinirii obligațiilor tehnice ca fiind necesar și suficient pentru includerea României și Bulgariei în spațiul Schengen. Schimbarea regulilor la finalul jocului numai pentru o parte din candidați dovedește aplicarea clară de tratament inegal și preferențial. Oare acestea devin noile principii ale Uniunii Europene?

Dacă Austria și celelalte state membre UE vor să schimbe condițiile de aderare în spațiul Schengen, atunci trebuie să le impună pentru viitoarele țări candidate și nu pentru cele existente, cărora li s-au solicitat îndeplinirea unor condiții clare, pe care acestea le-au îndeplinit deja.

România și Bulgaria au aderat împreună la Uniunea Europeană și au făcut în permanență echipă pentru intrarea în spațiul Schengen împreună, fiind necesară continuarea eforturilor comune pentru aderarea la spațiul Schengen. În acest spirit de solidaritate, UNTRR solicită Guvernului României ca împreună cu Guvernul Bulgariei să soluționeze urgent și pragmatic simplificarea până la eliminare a controalelor în frontiera dintre cele două țări.

UNTRR solicită Guvernului României să continue și să intensifice eforturile pentru atingerea obiectivului de aderare a României la spațiul Schengen împreună cu Bulgaria în 2023.

Poate că Uniunea Europeană nu e perfectă, dar România nu poate avea altă apartenență decât la UE tot așa cum democrația chiar dacă nu e un sistem perfect, până în prezent nu se cunoaște altul mai bun.

Comenteaza