Turdenii, pe bogăție la facturile la apă! Au unele dintre cele mai mari tarife din țară la apă și canalizare

Turdenii, pe bogăție la facturile la apă! Au unele dintre cele mai mari tarife din țară la apă și canalizare

Câte județe, atâtea tarife la apă și canalizare. Între zonele din țară cu cele mai mari prețuri pe facturile de apă se numără și municipiul Turda din județul Cluj. 

Apa care curge la robinete nu are același preț în toată țara. Nici măcar în același județ. Costurile de pompare, de tratare, curentul sau de gradul de urbanizare pot fi factori care duc la diferențele mari de prețuri la apă și canațizare, potrivit președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), Ionel Tescaru, a transmis digi24.ro

Spre exemplu în municipiul Turda, locuitorii au unele dintre cele mai mari tarife din țară, pentru apa potabilă, oamenii plătesc peste 9 lei/m3, iar pentru canalizare 7,73 lei/m3. „Pe două luni - 600 de lei, dar nu știu de ce. E foarte mult, trei persoane”, a transmis un turdean pentru Digi24. 

Sunt și cazuri în care facturile sunt de trei ori mai mari pentru consumatorii din județ decât pentru cei din municipiul reședință. Specialiștii au și o explicație: sunt mai puțini consumatori la care să se împartă costurile. La nivel național, tariful mediu pentru apă și canalizare este de 14,48 de lei/m3, fără TVA. 

„Dacă fac o comparație cu o conductă de un kilometru de apă în București, am 5.000 de abonați, dar dacă fac o conductă în județul Vaslui de un kilometru am 20 de abonați. Costurile de pompare, de tratare sunt aproape la fel, curentul - prețul la fel. E vorba și de gradul de urbanizare”, explică Tescaru.

Comenteaza