"U" Cluj merge după puncte în Ghencea. Ogăraru: ''Nu-mi neg trecutul, dar vreau să câștigăm!"

George Ogăraru își va înfrunta duminică fosta echipă, de această dată din postura de antrenor al Universității Cluj.

A evoluat 9 sezoane în tricoul Stelei București, iar duminică va reveni în Ghencea, de această dată în calitate de adversar, într-un meci în care, spune George Ogăraru, nu va fi loc de sentimente.

"Evident că e un meci special, datorită trecutului meu, pe care nu am să-l neg niciodată. E un sentiment ciudat, dar nu e loc de sentimente. E în joc soarta Universității Cluj. Mă interesează să adun cât mai multe puncte cu Universitatea, să câștigăm acest meci. Poate că ne vom mulțumi și cu un punct, dacă vom fi dominați, dar trebuie să gândim și să mergem la victorie. Nu mizăm pe oboseala lor, au jucători periculoși care pot veni de pe banca de rezerve și să ne pună probleme. Ne vom lua aceleași măsuri pentru acest meci, la fel cum am făcut cu CFR sau cu Pandurii. Ultimele două meciuri directe s-au pierdut după o dominare clară a Clujului. Ce a fost în trecut, a fost în trecut. Sânmărtean e un jucător de excepție. El a fost excepțional încă de la juniori, unde am fost colegi de generație. Cred că s-a maturizat mai târziu. El ar fi trebuit să aleagă Steaua mai devreme", a declarat antrenorul Șepcilor roșii. 

Valentin Lemnaru s-a refăcut după accidentarea suferită în vară, dar sunt șanse reduse să joace în Ghencea. "Din punct de vedere medical, Lemnaru e în regulă, se antrenează normal. Gil Bahia trebuie să-și rezolve problemele cu "Cartea verde" (certificatul internațional de transfer - n.red), pe Bambara îl așteptăm săptămâna viitoare la pregătiri, iar Mengolo e apt de joc", a mai completat Ogăraru. 

 

Nicoliță la "U" Cluj?

Întrebat de jurnaliști dacă se gândește să-l aducă pe Bănel Nicoliță la Cluj, liber de contract după despărțirea de Nantes, Ogăraru a declarat, surprins, că nu a mai urmărit evoluțiile fostului său coechipier de la Steaua. "E un jucător pe care l-am iubit, dar nu l-am mai urmărit. Până în iarnă nu pot și nu vreau să fac schimbări în lot", a conchis tehnicianul Universității. 

Meciul dintre Steaua București și Universitatea Cluj se joacă duminică, la ora 21:00, în direct la LOOK TV. 

Comenteaza