Un nou spital privat amânat: Centrul de Sănătate Transilvania, “reprogramat” pentru 2013

Un nou spital privat amânat: Centrul de Sănătate Transilvania, “reprogramat” pentru 2013
Şantierul pentru reconversia centrului de afaceri Global Plaza din Tetarom în centru medical poate începe abia anul viitor. Dezvoltatorii mai au de lucrat la structura de finanţare, dar şi la documentaţia pentru autorizaţia de construire.

Dezvoltatorii clădirii ridicate în parcul industrial Tetarom I şi proiectată cu funcţiuni de centru de afaceri au anunţat în urmă cu doi ani că aceasta ar urma să fie transformată în spital. Punerea în funcţiune a noului spital Pelican la care s-a lucrat în acest an pe Calea Turzii a fost de asemenea amânată.

Reprezentanţii Centrului de Sănătate Transilvania, compania care va gestiona proiectul medical ce ia locul Global Plaza, estimau în iulie că lucrările pot începe în vară. La interval de câteva luni, proprietarii clădirii din Tetarom nu au încă autorizaţia de construire şi nici definitivată structura finanţării. Între timp, în piaţa imobiliară de la Cluj au apărut chiar zvonuri că proprietarii centrului de afaceri reconvertit, în proiect, în spital s-ar fi răzgândit în privinţa planurilor de a investi într-un centru medical. Aceştia susţin însă că planurile pentru Centrul de Sănătate Transilvania rămân în picioare, programul de şantier fiind doar decalat, nu anulat. "Nu am renunţat deloc la planurile pentru spital, lucrurile se vor mai clarifica în perioada următoare. A fost şi nebunia aceasta din domeniul bancar, ce s-a văzut în piaţă. Noi avem deja un agreement cu parteneri de finanţare şi suntem în discuţii avansate pentru restructurarea finanţării cu BCR (partener şi în proiectul iniţial, pentru ridicarea clădirii de afaceri Global Plaza - n.red.). Nu e nici măcar o problemă de finanţare, ci de structură a finanţării", a subliniat Valentin Nica, asociat în Centrul de Sănătate Transilvania.

Operatorul logistic al noului centru de sănătate ar putea fi compania austriacă Vamed, dar managementul medical va fi asigurat de o echipă clujeană, au precizat investitorii. "Avem avizele necesare pentru reconversia clădirii din centru de afaceri în centru medical, în ianuarie vom depune documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construire pentru schimbarea de destinaţie şi sperăm să dăm curând drumul la şantier. În 2013 e obligatoriu să se întâmple ceva cu acest proiect. Sper ca începutul anului să găsească România pe baze mai serioase", a completat Nica. Investiţia pentru transformarea imobilului gândit ca centru de afaceri într-o clădire destinată unui centru medical este estimată la 9,8 milioane de euro. La această sumă se adaugă 18 milioane de euro pentru echipare, această componentă a investiţiei fiind deja pregătită, susţin iniţiatorii proiectului.

Încă din 2010, dezvoltatorii clădirii botezată iniţial Global Plaza (ridicată în parcul industrial Tetarom I şi proiectată cu funcţiuni de centru de afaceri) au anunţat că aceasta ar urma să fie transformată în spital. Asociaţii CBC Development Design, dezvoltatorul clădirii, au înfiinţat o nouă societate pentru gestionarea proiectului reconvertit: Centrul de Sănătate Transilvania. În centrul medical vor lucra 50-60 de medici şi 120 de asistenţi. Clădirea cu o suprafaţă de 22.000 mp, care va fi amenajată respectând circuitele funcţionale, are subsol, parter şi şapte etaje. Conform proiectului gândit, subsolul va fi amenajat pentru laboratorul de analize, fizioterapie, spaţii anexe, radioterapie şi brahiterapie, parterul este alocat unităţii de primire a urgenţelor, serviciilor de imagistică-radiologie, cardiologie, laborator, farmacie, spaţii administrative. La primul etaj vor funcţiona secţia de pediatrie, clinica de zi, centrul Stroke, tratamentele oncologice -chimioterapie, birourile administrative şi de management. Etajul doi este dedicat serviciilor de ambulator, obstetrică-ginecologie, neonatologie, saloanelor, spaţiilor anexe. Al treilea nivel include blocul operator, secţia de anestezie şi terapie intensivă, endoscopie, la etajul patru vor funcţiona saloane, departamentul tehnic, săli de conferinţă şi cafeteria. Etajele cinci-şapte sunt rezervate saloanelor şi spaţiilor anexe. Investitorii pregătesc o cooperare academică cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj.

Înainte şi după criză: de la business hotelier-birouri la business medical

Conform planurilor anunţate cu ocazia lansării proiectului, Global Plaza urma să fie un centru de afaceri care să deservească Tetarom I şi clienţii acestuia. Complexul urma să includă un hotel Ramada (4*), săli de conferinţe, birouri, spaţii comerciale şi de servicii. Terenul este concesionat de la Tetarom, societate la care Consiliul Judeţean Cluj este acţionar majoritar. Clădirea a fost ridicată, însă după izbucnirea crizei financiare, lucrările au fost suspendate, iar proiectul reorientat de la servicii de afaceri la servicii medicale.

Şi Pelican se transferă

Un alt centru medical privat, Pelican Cluj, proiect de 50 de milioane de euro, anunţat pentru acest an, devine operaţional din 2013. Orădenii de la Pelican au demarat în primăvara anului trecut lucrările la un spital de opt etaje şi 330 de paturi, de pe Calea Turzii. Conducerea Pelican a anunţat că lucrările ar trebui finalizate într-un an (respectiv mai 2012), perioadă la care se adaugă încă două luni necesare dotărilor. Pe final de 2012 lucrările nu sunt încheiate, dar termenul pentru punerea în funcţiune a noului spital este prima jumătate din 2013. Echipa de specialişti va număra 200 de medici.

 

Etichete
Comenteaza