Unde se amenajează o nouă autogară, la Cluj

Unde se amenajează o nouă autogară, la Cluj
Călătorii curselor de transport rutier judeţean, interjudeţean şi internaţional vor avea la dispoziţie o nouă autogară, la doi paşi de gara feroviară.

Clujul va avea o nouă autogară dedicată curselor rutiere regulate de călători, în apropierea gării feroviare. Pe lângă Beta şi Fany, situate la vest de gară, va mai apărea una şi la est. Vorbim, practic, despre o relocare: Sens Vest a trebuit să părăsească amplasamentul de pe strada Fabricii, unde se afla în chirie, şi să caute un alt spaţiu. L-a găsit pe acesta de pe strada Căii Ferate, pe locul unde în urmă cu câţiva ani funcţiona benzinăria Vepa.

Site-ul LINIA9.RO a scris în luna septembrie că societatea Sens Vest SRL a anunţat Consiliul Judeţean, Autoritatea Rutieră Română Cluj şi Primăria municipiului că îşi va închide punctul de lucru de pe str. Fabricii nr. 105 în februarie 2017.

„Proprietarul m-a anunţat că doreşte să reziliem contractul; mi-a dat un preaviz de şase luni, iar eu am informat toate instituţiile. Am înţeles că imobilul se va demola şi că în locul său vor fi construite blocuri", spunea, la acel moment, proprietarul autogării, Cornel Toma. Autogara Sens Vest din Cluj a fost deschisă în 2011 şi funcţiona într-o aripă a fostei hale Clujana. Aceasta era sora mai tânără a autogării Sens Vest din Turda, deschisă din 2002 în Piaţa Romană.

Toma nu a renunţat la gândul de a deţine o autogară în Cluj şi a cumpărat, la licitaţie, benzinăria Vepa, aflată la 400 de metri de gară, peste Someş de Parcul Feroviarilor. Clădirea staţiei de carburanţi devenise un adăpost pentru oamenii străzii şi a durat două săptămâni până când poliţia a reuşit să îi scoată pe aceştia din spaţiu. Apoi au început lucrările de igienizare şi amenajare, aflate acum în plină desfăşurare.

„Este un spaţiu foarte bun. Sunt 500 mp, iar eu cred că este suficient. Vor fi opt peroane, iar sala de aşteptare va avea 30 mp. Autogara va fi dedicată curselor de tranzit; pentru cele care vor să staţioneze sau să rămână peste noapte voi găsi un alt amplasament", a declarat Toma.

Acesta a subliniat că nu va face modificări esenţiale: vechea clădire a staţiei va fi sala de aşteptare, peroanele vor fi ferite de ploaie de acoperişul fostelor pompe de carburant; vor fi aduse în plus containere-birou, în care să îşi desfăşoare activitatea angajaţii autogării.

Proprietarul Sens Vest SRL se grăbeşte să dea în folosinţă noua autogară, pentru că are pierderi serioase la cea de pe strada Fabricii, încă funcţională. „După ce au aflat că se închide autogara de pe Fabricii, şapte transportatori nu au mai plătit facturile. Nu au plecat oficial, dar nici nu au mai achitat taxa de autogară. Mi-au spus că vor migra la alte autogări, dar, probabil, stau 3-4 luni fără autogară, gândindu-se că nu îi controlează nimeni. Eu resimt acut acest lucru", a subliniat Toma.

Pe strada Fabricii, Sens Vest avea, potrivit spuselor proprietarului, opt curse internaţionale, una interjudeţeană şi 20 judeţene.

Etichete
Comenteaza