Cofondatorul SpaceX, la Cluj: “O proprietate pe Lună va fi cea mai bună afacere imobiliară”

Cofondatorul SpaceX, la Cluj: “O proprietate pe Lună va fi cea mai bună afacere imobiliară”
Tom Mueller le-a vorbit clujenilor despre colonizarea spațiului cosmic

Printre primele planete colonizate de oameni vor fi Marte și Venus, industria grea va fi mutată în spațiu, iar primul trilionar va proveni din afacerile făcute în afara Pământului, prognozează Tom Mueller, vicepreședintele celebrei companii americane Space Exploration Technologies, prezent în aceste zile la Cluj.

“De ce să plecăm pe Lună? Pentru că acolo există resurse de apă între 100 de milioane și 1 miliard de tone, iar apa înseamnă viață. Există și resurse minerale extraordinare, titan, aluminiu, iar asta nu doar la cei doi poli ai Lunii. China, India vor să își stabilească baze pe Lună. Acolo se consumă o energie mult mai mică decât pe Terra pentru a muta obiecte, iar asta ajută industria. În plus pe Lună nu există nici activitate tectonică.  

O altă resursă care poate fi exploatată o reprezintă asteroizii, chiar cometele intră în discuție. În spațiu, energia poate fi obținută din orientarea unor oglinzi uriașe către Soare. Se estimează că primul trilionar va apărea tocmai din afaceri în spațiu. Industria grea se va muta în spațiu - unde există resurse imense, de gaze, de minerale - ceea ce va însemna salvarea Pământului.

Colonizarea altor planete se pretează în primul rând pe Marte, dar și pe Venus, iar oxigenul necesar poate fi obținut din fotosinteză. Probabil că va trebui să avem acolo energie nucleară. Călătoriile spațiale vor fi la un moment dat la îndemâna tuturor, nu numai a celor cu bani, ca în prezent, pentru că vor scădea costurile acestora”, consideră Tom Mueller.

SpaceX este o companie privată din SUA dedicată realizării de vehicule pentru transport în spațiul cosmic, fondată ca o companie pornind de la zero de către antreprenorul Elon Musk, întemeietorul grupului PayPal. Domeniul primar al SpaceX este proiectarea, realizarea și dezvoltarea de vehicule spațiale de lansare parțial sau total refolosibile, așa cum sunt Falcon 1 și Falcon 9, respectiv seria de capsule spațiale Dragon.

SpaceX a avut sediul în El Segundo, dar operează acum în Hawthorne - California. În 2008, a reușit să lanseze pe orbită stabilă primul său vehicul cosmic purtat de racheta Falcon 1, concept 100% original al SpaceX. Compania este privată, spre deosebire de NASA, ESA sau alte organizații similare, care sunt agenții guvernamentale sau multiguvernamentale.

SpaceX realizează două vehicule de lansare majore; Falcon 1, de dimensiuni mici, care a zburat pentru prima dată cu succes în 2008, respectiv clasa de vehicule de lansare mari, Falcon 9, lansate în 2009. Au existat planuri ca un vehicul intermediar de lansare, Falcon 5, să fie realizat, dar dezvoltarea prototipul a fost oprită. SpaceX dezvoltă și Dragon, un vehicul orbital pentru echipaje umane.

Un italian a luat marele premiu la Cluj

Tom Mueller a fost cel mai așteptat invitat al evenimentului Techsylvania, de la Cluj, cea mai mare platformă de creștere prin tehnologie din România și una dintre cele mai semnificative manifestări de profil din Europa de Est. Manifestarea a cuprins o competiție de tip hackathon, workshop-uri, sesiuni de întrebări și răspunsuri, evenimente satelit.

Principalele prezentări au aparținut unor invitați precum Tom Mueller, cofondator al SpaceX, care împărtășește visul omenirii de a trimite echipamente și astronauți în spațiul cosmic, sau Francois Chopard, fondatorul Starburst - primul accelerator pentru startup-uri din domeniul aerospațial.

Fang Yuan, vice președinte Baidu Ventures, Sakshi Chhabra Mittal, vicepreședintele Softbank Vision Fund, Abdullah Al-Shaksy, cofondator al Phaze Ventures au făcut parte din cei 20 de investitori participanți. Printre consultanții invitați s-au numărat John Biggs și Don Lothrop. În cadrul evenimentului 60 de vorbitori au susținut 100 de prezentări. 

Startup-urile au avut la dispoziție 20 de spații expoziționale dedicate. La Startup Avalanche, competiția internațională dedicată startup-urilor organizată în parteneriat cu Risky Business, câștigătoarea beneficiază ca premiu de o investiție de 100.000 de euro. În acest an, marele premiu al competiției a fost câștigat de aplicația de inteligență artificială în medicină Patch, creată de italianul Alessandro Monterroso.

Miliardarul japonez Maezawa, primul turist spațial

Primul turist spațial care ar urma să plece într-o călătorie în jurul Lunii în naveta Big Falcon Rocket (BFR) va fi Yusaku Maezawa, deținătorul brandului de modă Zozo, conform platformei Go4It. Japonezul dorește să ducă acolo și 5-8 prieteni din lumea artelor. Călătoria programată în 2023 ar trebui să dureze cinci zile, timp în care racheta ar face un tur în jurul Lunii şi s-ar întoarce pe Pământ. Costul estimat al călătoriei este de 150 de milioane de dolari, dar întregul proiect costă până la 10 miliarde. BFR va putea căra o încărcătură de 100 de tone, ceea ce ar putea deschide posibilitatea către colonizarea altor planete. Pentru o călătorie către Marte, racheta ar avea nevoie de o alimentare cu combustibil în orbită. Roger Launius, fost cronicar NASA, susținea că operaţiunea nu este realizabilă acum, progresul în privința călătoriilor turistice în spaţiu fiind foarte limitat.

Comenteaza