Vosganian:Vehiculul de investiţii pentru Oltchim,înfiinţat în septembrie şi ulterior scos la vânzare

Vosganian:Vehiculul de investiţii pentru Oltchim,înfiinţat în septembrie şi ulterior scos la vânzare
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat vineri că în perioada 20-30 septembrie administratorii judiciari Oltchim (OLT) vor definitiva construirea unui vehicul de investiţii, un "Oltchim eliberat de povara datoriilor", pentru care va fi fixat un preţ de vânzare şi vor începe negocieri.

"Această construcţie financiară şi funcţională este prezentată Adunării Creditorilor, împreună cu raportul de evaluare privind activele Oltchim. Urmează apoi ca Adunarea Creditorilor să stabilească ce preţ doreşte să solicite potenţialilor clienţi, după care începe negocierea cu aceştia", a spus ministrul Economiei, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că există tot mai multe solicitări în legătură cu Oltchim, iar toţi investitorii care au solicitat acces la camera de date şi care au vizitat combinatul "au rămas cu o impresie foarte bună".

"Oltchim este un produs vandabil", a afirmat ministrul.

Compania are nevoie de o sumă cuprinsă între 10 şi 15 milioane euro pentru realizarea unor investiţii tehnologice urgente, finanţarea urmând să fie atrasă în perioada următoare.

"Noi suntem foarte aproape de a realiza o modalitate de finanţare Oltchim, ceea ce ar fi o performanţă cu totul ieşită din comun", a spus ministrul Economiei.

Potrivit informaţiile anunţate de Ministerul Economiei, de Oltchim s-au arătat interesaţi în ultima perioadă mai mulţi investitori, individual sau în consorţiu.

Astfel, SIF-urile vor să formeze un consorţiu pentru investiţii la Oltchim, a cărui activitate ar urma să fie integrată cu cea a Chimcomplex Borzeşti.

Fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital şi PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim, au anunţat la rândul lor că vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului chimic.

Alt investitor interesat de Oltchim este producătorul de crom Yildirim din Turcia.

Ministerul Economiei anunţa la începutul lunii mai că a primit zece scrisori de intenţie pentru Oltchim, de la companii mari din India, Qatar, Marea Britanie, Germania, Israel sau Azerbaijan.

Statul a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza Oltchim, controlată de Ministerul Economiei. Combinatul chimic se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an.

 

Comenteaza