WAM COIN, al doilea mare proiect crypto românesc, se listează astăzi
- Scris de Ziua de Cluj
- 20 Dec 2021, 10:56
- Economie
- Ascultă știrea
WAM COIN, tokenul care va guverna universul WAM, se listează astăzi la orele 13:00 (11:00 UTC) pe platformele Gate.io și Pancakeswap.finance.
Proiectul a generat deja un interes major la nivel global printre fondurile de investiții din crypto. În etapa presale, peste 200 de milioane de euro au fost blocați (staked) în platformele Dao Maker și Gamefi de investitorii care au căutat o șansă să prindă alocările WAM.
De asemenea, peste 10.000 de români s-au luptat pe cele 350 de alocări private oferite de echipa WAM în presale pentru comunitatea din România, prin intermediul platformei Tokero.
WAM.app, prima rețea socială de „Play to Earn” din lume validată la nivel internațional de 3,5 milioane de utilizatori, este unul dintre proiectele românești de succes din noul val. WAM.app este un proiect dezvoltat de Digitap, companie românească fondată la Cluj de antreprenorii Daniel Tamaș și Alex Rus, cărora li s-a alăturat și Vlad Mustiață, unul dintre cei mai renumiți programatori români, în poziția de CTO al companiei.
Într-un timp extrem de scurt de la lansare, proiectul WAM.app a reușit să concureze de la egal la egal cu liderii de mobile gaming, o industrie care însumează peste 90 de miliarde de dolari. Astfel, în cadrul Galei Internaționale „Mobile Games Awards 2021”, WAM.app s-a numărat printre finaliștii categoriei „Cel mai inovator brand”, alături de unii dintre cei mai consacrați jucători din industrie, precum Huawei sau Niantic.
DAO Maker este lead investor și advisor pentru proiectul WAM.app.
Componentele fundamentale ale platformei WAM.app:
- Play-to-earn - permite utilizatorilor să câștige bani pur și simplu jucând jocuri și participând la turnee;
- Own-to-earn - va permite utilizatorilor să devină proprietari de jocuri NFT de care pot profita;
- Market-to-earn - va permite utilizatorilor să profite de pe urma abilităților lor de marketing;
- Develop-to-earn - va oferi instrumentele necesare pentru a-și construi propriul joc și a-l vinde.