Wizz Air continuă campania de angajări. Unde și când sunt organizate evenimente de recrutare din Cluj-Napoca

Wizz Air continuă campania de angajări. Unde și când sunt organizate evenimente de recrutare din Cluj-Napoca

Operatorul aerian low cost, Wizz Air, va găzdui un număr de 17 evenimente de recrutare, în lunile octombrie şi noiembrie, în nouă oraşe din România. Cluj-Napoca va găzdui două dintre acestea. 

În 2022, în România, Wizz Air a angajat peste 300 de însoţitori de zbor, iar planul pentru anul viitor este de a recruta alte 200 de persoane pe acest post. Compania aeriană va găzdui o serie de evenimente de recrutare în următoarele săptămâni, ca parte a eforturilor sale ample de a recruta însoţitori de zbor.

În cadrul acestei campanii de recrutare, câte trei evenimente vor fi găzduite în Suceava, Bucureşti şi Iaşi, câte două evenimente în Cluj-Napoca şi Craiova, precum şi câte un eveniment în Botoşani (pentru baza din Suceava), Bacău, Sibiu şi Timişoara.

"Candidaţii sunt aşteptaţi să sosească prompt la orele anunţate pe pagina dedicată a Wizz Air, să fie pregătiţi pentru o zi plină de activităţi, inclusiv o prezentare personală, un joc de rol situaţional, un exerciţiu de grup şi un interviu individual.

Aspiranţii pot alege cel mai apropiat oraş din pagina de evenimente, aplicând şi confirmându-şi participarea. Cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să aplice în aceeaşi zi pentru un post vacant în echipa companiei aeriene", arată reprezentanţii companiei.

În Cluj-Napoca evenimentele de recrutare vor avea loc în datele de 3 noiembrie 2022, ora 09:00, respectiv 18 noiembrie 2022 ora 09:00, iar locaţia este Hotelul Confort, de pe Calea Turzii 48, Cluj-Napoca 400193 România. Înainte de a aplica pentru interviu, înregistrarea candidaţilor este obligatorie pe pagina Wizz Air, transmite careers.wizzair.com. 

Comenteaza