Dar, în martie, au început să mă trimită la panoul cu mesaje de pe site-ul WordReference.com. Acolo, un utilizator cu pseudonimul AlexanderIII, care spunea că locuieşte la Moscova, căuta în mod regulat ajutor pentru a înţelege unele cuvinte mai neobişnuite. (...) După câteva zile, un membru pe nume DocPenfro l-a încurajat pe AlexanderIII să se bucure pur şi simplu de carte şi să nu-şi mai bată capul cu toate detaliile. AlexanderIII i-a răspuns: <<Mi-ar plăcea asta, DocPenfro, dar o traduc pentru o editură, aşa că trebuie să fiu sigur>>. Sfinte Sisoe, m-am gândit, cartea mea va fi publicată în Rusia! Apoi mi-am amintit că niciun editor rus nu achiziţionase drepturile de autor şi mi-am dat seama că AlexanderIII o traducea, probabil, pentru o editură-pirat.
În Statele Unite, pirateria de carte este o problemă în creştere. Dar Rusia, aflasem eu, are o piaţă neagră remarcabil de solidă pentru literatură, în special pentru ebook-uri. (...) Desigur, mi-aş fi dorit ca una dintre cele două mari edituri ruseşti de ebook-uri să-mi ofere câteva mii de dolari pentru drepturile de autor, dar niciuna nu a făcut-o. Însă, la fel ca numeroşi romancieri pe care-i cunosc, sunt fericit că există oameni care îmi citesc cartea, fie că mă plătesc pentru asta sau nu. De asemenea, mă încurajează ideea că ruşii apreciază într-atât lectura, încât susţin o piaţă neagră solidă destinată literaturii. În SUA, ai senzaţia că aproape nimeni nu mai piratează ebook-uri, deoarece, ei bine, cine ar cumpăra aşa ceva?
M-am gândit chiar să iau legătura cu AlexanderIII pentru a-l ajuta cu traducerea, dar mi-am dat seama că, dacă i-aş fi scris, el s-ar fi putut evapora. S-ar fi putut chiar opri din traducerea cărţii. Aşa că am devenit un voyeur al furtului cărţii mele şi, într-un mod confuz, m-am trezit ovaţionând din umbră hoţul.(...)
La sfârşitul lunii martie, la câteva săptămâni de la începerea lucrului, AlexanderIII a abandonat fără jenă romanul meu şi a început traducerea romanului lui Dennis Lehane, Gone, Baby, Gone. (...) Am fost zdrobit. Chiar şi traducătorul meu pirat îşi pierduse interesul faţă de cartea mea. Dar, la începutul lunii iulie, alertele Google m-au informat că AlexanderIII îl abandonase pe Lehane şi revenise la literatura de calitate.(...)
I-am trimis în cele din urmă un mesaj privat: - Am observat că aveţi multe nedumeriri legate de traducerea în rusă a cărţii la care lucraţi. Ca autor al ei... sunt cel mai calificat să vă ajut cu aceste nedumeriri. Doriţi ajutorul meu? Niciun răspuns. A oprit de-îndată publicarea pe panou. Apoi, după câteva săptămâni, spre surprinderea mea, AlexanderIII mi-a scris un email. E o nebunie să ajut pe cineva să-mi fure munca, ştiu asta, dar n-am putut rezista încheierii unui soi de parteneriat cu acesta. Încă nu ştiu pentru cine lucrează - nimeni din Rusia nu a solicitat drepturile pentru roman. Chiar şi aşa, aş vrea să-i pot înţelege traducerea: mi-ar plăcea să citesc cartea pe care a citit-o el."
Povestea de mai sus ii aparţine scriitorului american Peter Mountford si a fost publicată recent în revista The Atlantic, sub titlul instigator sau doar ironic - „Steal My Book!" („Furaţi-mi cartea!"). Am reprodus un fragment pentru că mi s-a părut absolut revigorantă pasiunea autorului pentru scris şi împărtăşirea creaţiei sale, în special prin contrast cu pragmatismul supradimensionat din jurul nostru. Nu pledez, desigur, pentru piraterie, aşa cum nici autorul american de fapt nu o face. ?i nici pentru nerăsplătirea muncii la adevărata ei valoare, ceea ce, în cazul scriitorilor, în special români, se întâmplă mult prea rar din păcate. Însă mi se pare în egală măsură periculoasă şi tendinţa, pe care am sesizat-o tot mai frecvent şi chiar în medii aparent dintre cele mai sensibile, de punere apăsată a accentului pe material până la sufocarea pasiunii, la stingerea focului declanşator al creaţiei autentice. Materialul este desigur important, însă, poate chiar printr-o analiză pragmatică, ar trebui să evaluăm periodic cât ne costă hiperbolizarea lui, întru menţinerea unui echilibru vital.
P.S. În diverse ocazii am invitat în rubrica mea prieteni scriitori, pentru a mă bucura împreună cu dumneavoastră de textele pe care cu generozitate ni le-au oferit. Acum, în nota entuziasmului contagios al autorului citat mai sus, în speranţa întâlnirii şi a altor parteneri de dialog, am decis să testez rezonanţa cu tineri scriitori pe care nu am avut încă şansa de a-i cunoaşte, dar care visează că, într-o zi, cineva le „va fura" cartea. Vă invit aşadar să ne trimiteţi un text, pe orice temă vă frământă, vă provoacă, vă însufleţeşte la adresa de e-mail: ioana@lla.ro, în speranţa că vom descoperi coincidenţe de idei sau că vom ajunge la pasionate şi, de ce nu, pasionante polemici cordiale.
De Ioana Romana LAURENŢIU
