Între Adrian Marino şi Marius Oprea

Poate că majoritatea, îngrijorată, aşa cum e şi firesc, de viitorul incert care bate la uşa vieţii fiecărui locuitor al acestei triste ţări, nu a întârziat asupra unor subiecte aflate pe scena publică în această săptămână, subiecte care pot fi considerate, de către unii, marginale, dar asupra cărora, cu siguranţă, în străinătate sunt trase anumite concluzii în ce priveşte “starea” morală a acestei ţări.

Fiindcă, şi n-am spus-o eu, ceea ce dă “fotografia”, “status”-ul unei ţări, sau, mai bine-zis, al unei epoci, este ceea ce se întâmplă, din punct de vedere al culturii, în acea perioadă de timp. Apariţia unor fragmente din “Jurnalul” reputatului cărturar Adrian Marino, pe de o parte, dar şi încercarea de înlăturare brutală a istoricului, cercetătorului şi intelectualului public Marius Oprea din fruntea prestigiosului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, tot ceea ce s-a “întâmplat” public în jurul acestor evenimente nu fac altceva decât să marcheze, cred eu începutul “ridicării vălului” care s-a lăsat pe ochii adevăratei societăţi civile româneşti.

 

Pe ochii uşor de păcălit ai acelei intelectualităţi mai puţin publice, mai puţin zgomotoase, dar, oricum, intelectualitate; acea “masă de manevră”, în fond onestă, care a putut fi uşor păcălită de mari “corifei” şi “acuzatori publici” care azi nu mai pot păcăli atât de uşor cu autodeclarata “independenţă” şi “imparţialitate”. Incendiarele fraze ale lui Adrian Marino, un mare intelectual al Lumii, apărute în presă, precum şi, fără îndoială, întregul “Jurnal” al acestuia, care va apărea în curând la editura “Polirom”, vor avea, în timp, un rol extraordinar de important, mai ales pentru aceia care încă au îndoieli asupra “marilor” intelectuali în marea lor parte înregimentaţi, “la vedere” sau “pe ascuns”, în slujba Puterii.

 

 “Mi se părea ridicol a fi exclus din literatura română de acest moralist cu lipsă la cântar, care împrumută de la alţii titlul unei cărţi (Minima moralia) fără s-o declare”, spune dl. Marino despre dl. Pleşu; “Liiceanu devine conştiinţa naţiunii. Al său «Apel către lichele», supremul manual de etică civică. O astfel de mentalitate transformată în monopol cultural plină de implicaţii nocive”, spune acelaşi adevărat intelectual despre dl. Liiceanu. Acum, rămâne ca Dumneavoastră să verificaţi dacă “moralistul cu lipsă la cântar”, precum şi autorul “manualului de etică civică” sunt aşa cum în mod onest i-a prezentat dl. Marino.

 

Nu fac decât să reamintesc celor care poate au uitat scrisoarea adresată de dl. Pleşu tovarăşului Nicolae Ceauşescu, din “exilul” aspru, de la Tescani, când a fost “oprimat” ca participant la “Meditaţia Transcendentală”. Poate unii o consideră un act de disidenţă. Eu prefer să fiu de partea d-lui Marino. Apoi, trebuie să vă gândiţi, cu mintea Dumneavoastră, încercând să nu vă lăsaţi influenţaţi, şi să (vă) lămuriţi, până nu e prea târziu, dacă mentalitatea acestui cuplu de intelectuali nu a fost, într-adevăr, transformată cu bună ştiinţă, cu acordul şi spre folosul unui politician, în monopol cultural plin de implicaţii nocive.

 

 Eu nu mă gândesc, citind frazele d-lui Marino, decât la felul cum se gudura dl. Liiceanu, ba la sediul de campanie al candidatului Traian Băsescu, ba alături de acesta pe la târgurile de carte, acceptând umil strălucitele panseuri prezidenţiale, conform cărora şcoala românească nu are nevoie de filosofi, ci mai ales de bucătari şi tinichigii auto. E un motiv în plus să fiu, şi în acest caz, de partea d-lui Marino. Dar ce cred eu nu are prea mare importanţă: important este ceea ce judecaţi Dvs. Şi, ca să trec la ceea ce face legătura între cele scrise de acest mare intelectual “izolat” de toţi aceia care n-au avut resurse morale să-i semene, Adrian Marino şi istoricul Marius Oprea, am să vă rog să aruncaţi o privire în prestigioasa revistă de cultură “Observatorul Cultural”.

 

Veţi găsi, în primă mărime, un apel al unor intelectuali de marcă, printre care şi laureata premiului Nobel pentru literatură, Herta Muller, împotriva înlăturării abuzive a istoricului şi scriitorului Marius Oprea din fruntea acelei instituţii prestigioase (atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional), pe care chiar d-sa a creat-o, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Deşi această acţiune este, în mod evident, un abuz (unul dintre motivele acestei acţiuni politice poate fi acela că dl. Marius Oprea nu s-a numărat printre adulatorii d-lui Băsescu), intelectualii care au semnat apelul publicat în “Observator” nu sunt unii şi aceiaşi cu cei amestecaţi, “pe furiş” şi “la lumină”, în politica d-lui Traian Băsescu. Nici urmă de d-nii Liiceanu sau/şi Pleşu, deşi aceştia sunt, de obicei, “obişnuiţi” ai acestui fel de “liste”.

 

 Poate nu e deloc întâmplător că, iată, lucru deranjant pentru unii, mai există şi altfel de intelectuali decât cei care au înţeles să servească unui politician anume. Este, cu siguranţă, mai mult decât atât: e important că mai există intelectuali cinstiţi, care se pot uita dimineaţa în oglindă fără să roşească, conştiinţe care nu sunt de vânzare şi care se pot aduna la un loc nu pentru a ajuta unui politician şi a obţine apoi un avantaj, o stipendie, ceva, ci pentru a susţine o cauză dreaptă. Cum este a d-lui Marius Oprea. Cauză care este, pentru ceilalţi intelectuali, aşa cum se vede, absolut inexistentă. încercaţi, deci, să conexaţi aceste două “evenimente”. Veţi avea imaginea clară a promiscuităţii “intelectuale” în care trăim şi pe care dl. Marino a avut puterea, de la înălţimea personalităţii sale, s-o afirme când era în viaţă şi s-o scrie în propriul jurnal, pentru eternitate.

 

 Mi-aş dori, alături de mulţi alţii, ca recentul “Jurnal” al regretatului Adrian Marino să fie un semn şi un semnal pentru atât de necesara ridicare a vălului de pe ochii şi urechile acestei naţii prostite în faţă de o “societate civilă” dată cu alifii scumpe, parfumată şi înregimentată politic. Mi-aş imagina asta întâmplându-se asemeni scenei borgesiene a “dezvelirii” chipului Profetului mincinos Hakim din Merv, dar poate că cer prea mult...