Aşa va rămîne preşedintele american Barack Obama în istoria USA, dacă actualele tendinţe geopolitice se vor confirma. Un asemenea destin ar fi pe placul celei mai puternice organizaţii informale din istoria umanităţii, Internaţionala Antiamericană.
Pe unul dintre cei mai vocali reprezentanţi ai Internaţionalei Antiamericane am avut ghinionul să-l avem preşedinte - culmea! – într-o ţară proamericană. Se numeşte Ion Iliescu. La recenta Conferinţă Naţională a PSD, în loc să-şi vadă de mizeria din propria ogradă, fostul apparatchik s-a trezit să ne bombardeze cu un delir antiamerican şi anticapitalist de zile mari. Cât de antipatizat este Iliescu în anumite medii, extrem de diverse, de la stânga la dreapta, de jos în sus, şi “în diagonală”, tot au fost multe minţi care au tresăltat de simpatie. Că avem mulţi anticapitalişti, antiamericani, antisemiţi, antiliberali, antimoderni, antidemocratici în ţara noastră! Noroc că nu sunt toţi în acelaşi partid sau în aceeaşi regiune a ţării. Coincidenţă sau nu, în aceeaşi zi, Traian Băsescu ne-a anunţat despre decizia CSAT de a aproba solicitarea USA pentru includerea României în ţările din sistemul de apărare antirachetă.
Revenind la Obama, oricât ar continua el programele de politică externă ale administraţiei Bush, nu poate ţine pe loc fenomenele economice, militare, politice, culturale care ridică alte puteri ale lumii către statutul de supraputere. Pe care - să fie totuşi clar! – în momentul de faţă îl deţine doar un singur stat, United States of America. Noi, norocoşii care am apucat să trăim prăbuşirea regimurilor comuniste totalitare de tip sovietic, a URSS, PCUS, a Pactului din Varşovia, a lumii bipolare a Războiului Rece (dar nu şi a KGB, ca dovadă că Rusia e condusă de un kaghebist şi de asociaţii săi, din acelaşi SRL), trăim într-o “lume unipolară”, în care nu mai există decât o singură supraputere, cea pe care o ştim. Or, specialiştii estimează că, mai devreme sau mai târziu, această lume va redeveni bipolară sau chiar multipolară.
Ce se va petrece cu America în perioada cât încă mai este singura supraputere şi ce se va petrece din momentul când va mai fi şi o altă supraputere sau alte supraputeri, face obiectul unora dintre cele mai palpitante controverse din literatura de specialitate. Specialişti în relaţii internaţionale, security studies, strategic studies, geopolitică, intelligence studies îşi bat capul cu aceste subiecte de aproape două decenii încoace. (în paranteză fie spus, i-am pus şi eu pe studenţii mei, de la masterat relaţii internaţionale, să-şi bată şi ei capul, să citească măcar o parte din fabuloasa literatură de specialitate. De ce?
Pentru că oricare ar fi pe viitor statutul geopolitic şi strategic al USA, politica internaţională a lumii nu poate fi înţeleasă fără a înţelege U.S. Foreign Policy Making Process. înainte ca un preşedinte american sau altul să ia decizii, sunt mai multe şcoli de gândire, strategi, gânditori independenţi, think tanks, reviste de specialitate ş.a.m.d., care reflectează, dezbat, scriu, proiectează, se contrazic, iar apoi rapoartele lor, articolele, studiile, cărţile şi alte produse specifice stau la dispoziţia celor care iau decizii.
Nu am inclus aici serviciile de intelligence, Department of Defense, State Department sau alte agenţii guvernamentale care sunt obligate să facă aceleaşi lucruri, pentru că intră în sarcina lor. Preşedinţii americani, vicepreşedinţii, responsabilii din fruntea departamentelor amintite, a serviciilor secrete au de unde să aleagă. Cine vrea să se convingă poate să încerce. Eu n-am să semnalez acum decât un singur autor şi o singură carte. Este vorba despre Fareed Zakaria, The Post-American World. And the Rise of the Rest.
Tipul este foarte bine pregătit, este dintr-o familie indiano-americană, este musulman, a lucrat pentru revista editată de cel mai influent NGO care a existat în istorie, apoi s-a ocupat de ediţia internaţională a lui Newsweek, la un moment dat chiar se vorbea în anumite cercuri din Washington, D.C., despre el ca de un posibil viitor Secretary of State. Are o minte brici! Marea întrebare este dacă preşedintele Barack Obama va ţine cont de această carte sau de această minte. Iar dacă v-am trezit curiozitatea, în articolele viitoare am să încerc s-o menţin, ba chiar să vă întrec aşteptările.
Deocamdată, doar o sugestie-profeţie. Politica de securitate a lui Obama în primii doi ani de mandat nu va fi diferită de politica de securitate a lui George Bush jr din ultimii doi ani de mandat. De ce? Voi explica data viitoare.
