După survenirea crizei s-a instalat sentimentul vulnerabilităţii. Iar dacă societatea evident cea mai dezvoltată, din punctul de vedere al capacităţilor tehnice, este vulnerabilă la criză, atunci cum sunt alte societăţi de pe treptele evoluţiei istorice? Astăzi, aproape orice nivel al acestei evoluţii este socotit vulnerabil la crize. O conştiinţă a vulnerabilităţii operelor umane se instalează pe nesimţite.
Nu vreau să insist asupra opticii vulnerabilităţii ineluctabile a operelor umane, care a generat de-a lungul istoriei o literatură pesimistă, ce inhibă, la rândul ei, acţiunile. Preocuparea mea aici nu este larg metafizică, ci mai ales analitic-conceptuală. Ce este vulnerabilitatea? Care este câmpul aplicării legitime a termenului? Vreau să răspund succint la aceste întrebări. Mă sprijin pe cea mai recentă şi mai concludentă cercetare a vulnerabilităţii, volumul Vulnerability in Developing Countries, publicat de institutul din Helsinki al United Nations University, în 2009.
Cartea concepe “vulnerabilitatea” drept “risc ca un oarecare eveniment viitor să afecteze negativ bunăstarea oamenilor dintr-un anumit loc” şi se concentrează asupra vulnerabilităţii la “sărăcie (poverty)” a ţărilor în curs de dezvoltare. Teorema pe care autorii o apără este aceea că economiile sărace sunt, în mod frecvent, incapabile să evite sursele de risc sau să evadeze din consecinţele acestora (vezi Foreword). Ceea ce ne interesează este, însă, analitica conceptului precizat, care este pe fondul examinării sărăciei ca vulnerabilitate.
Sunt de făcut cinci observaţii: a) avem astăzi multiple vulnerabilităţi în societate: “vulnerabilitate la sărăcie”, “vulnerabilitate la boli”, “vulnerabilitate la dezastre naturale”, “vulnerabilitate la şocuri macroeconomice” şi altele; b) vulnerabilităţile se atrag unele pe altele, de exemplu, “vulnerabilitate la sărăcie” în ţările în curs de dezvoltare atrage “vulnerabilitate la şocuri macroeconomice” în ţările dezvoltate; c) nu doar “expunerea la risc (hazard)” a unei unităţi (ţări, economii, instituţii etc.) contează, ci şi “capacitatea de a se acomoda” nu noua situaţie (rezilienţa) atunci când este vorba de “vulnerabilitate”; d) vulnerabilitatea se lasă măsurată în multe situaţii, precum “vulnerabilitate la sărăcie”, care se stabileşte urmărind consumul, veniturile etc.; e) “vulnerabilitatea” trebuie considerată împreună cu “potenţialul de hazard” atunci când evaluăm starea unei unităţi; “mediul înconjurător instituţional” influenţează această stare. Se vorbeşte, pe drept, de “ state fragile (fragile states)” prin care se înţeleg state “cu voinţă sau capacitate inadecvată de a asista gospodăriile (households) în reducerea riscurilor, înfruntarea riscurilor şi acomodarea cu riscurile şi cu slaba capacitate de a administra şocurile macroeconomice şi hazardurile naturale” (p. 3-4).
Ne interesează mai ales trei observaţii. Prima este aceea că vulnerabilităţile într-o societate, atunci când există, sunt multiple. A doua este aceea că vulnerabilităţile se atrag una pe alta, încât niciuna nu rămâne singură. în sfârşit, a treia este aceea că se poate vorbi de “state fragile (fragile states)”, adică de administraţii cu slabă capacitate de a înfrunta situaţii şi riscuri. Iar cu astfel de delimitări conceptuale se poate proceda la examinarea stărilor de fapt.
