“Buricul pământului” la români şi americani

Am făcut recent o descoperire şocantă. Şi de când am făcut-o, mă simt tare bine. Am descoperit, în sfârşit, ce avem în comun noi, românii, cu ei, americanii.

 în afară de faptul că trăim pe aceeaşi planetă, în acelaşi timp şi că aparţinem speciei umane. Şi noi, şi ei ne credem centrul universului. Ori, cum ziceau vechii greci, ne credem “omphalos”, adică “buricul pământului”. Mai sunt şi alte naţiuni care suferă de acest complex al “poporului ales”, de la vechii evrei la actualii evrei, de la vechii greci, romani sau egipteni la ruşii, chinezii, maghiarii ori germanii din zilele noastre. Numai că eu pot să depun mărturie mai mult despre români şi americani, pentru că mi-am petrecut cea mai mare parte a vieţii aici şi acolo. Despre ceilalţi ştiu mai puţin şi mai mult din cărţi sau de la rude.

 

Este vorba despre un hybris, de o încălcare gravă a “limitelor” naturii umane, pentru că nici unul dintre aceste popoare nu a fost, nu este şi nu va fi “buricul pămîntului”.

 

Cât sunt americanii de unică supraputere a lumii şi cât suntem noi de neînsemnaţi şi marginali, acest complex de superioritate nu se justifică. însă noi continuăm să trăim astfel, ei continuă să continue astfel. Să dau un exemplu, care poate fi testat şi retestat în mii de cazuri. Dacă te uiţi la emisiunile de ştiri de la noi, care încep, de obicei, cu nişte subiecte derizorii, după care urmează alte subiecte derizorii, iar poate că la un moment vine şi o ştire dintre cele cu adevărat importante, o să observi că nu încetăm să vorbim despre noi înşine în cele mai rele ipostaze, iar uneori, în ipostaze normale sau dintre cele bune. între timp, în lumea largă se petrec nişte lucruri incredibile,  despre care aflăm şi noi uneori, dacă este ceva senzaţional şi se dă “în direct” în toată lumea sau dacă e un subiect despre care presa mondială vuieşte. Dar, în rest, habar nu avem ce se petrece în lumea largă.

 

La fel este şi la emisiunile de ştiri ale americanilor. Şi mă refer la posturile cu acoperire “americană”, nu la CNN ori la unele canale care au şi ediţii “internaţionale”. Americanii vorbesc într-una la ştiri despre ei înşişi. Habar n-au ce se petrece în restul lumii, cu atât mai puţin în România. Desigur, dacă e vorba de trupe americane staţionate în Asia, Europa sau Africa, atunci ei dau şi ştiri internaţionale. Când stau în România sau USA, mă simt cam izolat, şi se mai spune că trăim în epoca globalizării. Internetul te scoate din această izolare, oriunde te-ai afla, dar pe mine mă interesează ştirile pe care le aflu din sursele normale, adică din televiziuni, canale de radio ori presa scrisă, cele cu care trăim în viaţa normală.

Am simţit nevoia să scriu aceste rânduri în loc de introducere la o rubrică de politică internaţională, pe care o voi susţine în ZIUA de CLUJ” de acum încolo. De fapt, voi scrie două rubrici, una de politică internă, cealaltă de politică internaţională. Este bine să ştim şi ce se mai petrece în restul lumii, mai ales că ne-am integrat în NATO şi în UE, dar nu prea auzim despre ele, cu excepţia ocaziilor cînd participăm şi noi la nişte reuniuni internaţionale, unde, de regulă, şefii de state se feresc de Băsescu aşa cum se fereau şi de Iliescu. Se întâmplă lucruri importante pe lumea asta şi merită să le comentăm, indiferent că ne afectează direct sau nu. La noi, chiar şi catastrofele din diferitele zone ale lumii sunt tratate în emisiunile de ştiri începând cu obsedanta întrebare “au murit şi români acolo?” Dacă da, atunci ştiriştii devin mai interesaţi. Dacă au murit doar “oameni”, atunci trec repede mai departe.

 

Acum două nopţi, pe la 4 a.m., schimbam canalele, între Eurosport, unde se jucau sferturile finalei de la Australian Open Tennis, şi CNN, unde preşedintele Barack Obama rostea “live” discursul anual intitulat “State of the Union”, adresat Congresului USA. în zilele următoare m-a şocat lipsa de atenţie acordată acelui discurs, după ce acum vreun an toate televiziunile transmiteau în direct ceremoniile de instalare a noului preşedinte la White House.

 

Şi mă uitam la emisiunile informative, unde au cam fost ignorate fabuloasele meciuri de tenis de la masculin şi feminin, de la simplu sau dublu, unde evoluau jucători excepţionali sau tineri dornici de afirmare (tenismenii noştri au fost eliminaţi acolo din primul tur, cu excepţia lui Victor Hănescu, care a fost eliminat în turul doi de către Roger Federer), dar la ştiri nu vezi altceva decât reportajele imbecile despre echipele româneşti de fotbal, cam toate mediocre şi cam toate eliminate din “primăvara europeană”, cu excepţia Unirii Urziceni, de unde “englezul” Dan Petrescu a dat bir cu fugiţii, preferând liga a doua din campionatul Rusiei.

 

Şi m-am decis că voi scrie despre discursul “State of the Union” al lui Obama, că merită să aflăm cum încearcă americanii să scape de complexul “buricul pământului”. Voi mai scrie şi despre alte lucruri importante care se petrec în lume, pentru că este şi aceasta o terapie prin care se pot trata “bolile profesionale” ori “bolile lumeşti” din politica noastră păcătoasă.