Steagurile şi... demagogia politică

Acum, Primăria municipiului Cluj-Napoca a soluţionat şi problema “gestionării” steagurilor ce vor fi arborate la prilejuri festive în oraş, ştergând astfel lacrimile de crocodil unei societăţi naţionaliste care a protestat vehement pentru “eradicarea” din piaţa Unirii a urmelor rămase de pe vremea întunecatei primării funariste.

A fost şi acest protest o formă demagogică de a arăta lumii că cei ce se strâng acolo mai există şi că nu se lasă cu una, cu două.

 

Plecând de la acest incident, ne-am amintit că şi în perioada interbelică steagurile au mai fost folosite în lupta pentru putere a unora sau altora. Iată ce ne povesteşte, în acest sens, în memoriile sale, cel care a fost unul dintre marii corifei ai Unirii de la 1918, Alexandru Vaida-Voievod...

 

La o adunare a tineretului sibian din perioada de dinaintea Unirii fusese invitat şi bucureşteanul Gogu Cantacuzino, om politic al vremii, cu multe prietenii în oraşul de pe Cibin. în cadrul adunării respective, bucureşteanul nostru a ţinut un discurs trăsnet care a ridicat sala în picioare. “Urcat pe o masă, ne spune memorialistul, vorbitorul a exprimat sentimentele sale de admiraţie faţă de ardeleni şi de luptele lor. îndeosebi, a elogiat marele entuziasm al generaţiei tinere, în fraze emoţionale perfecte, proprii demagogilor bucureşteni, cu care ei acopereau necunoştinta subiectului ce-l tratează”. Magistral spus!

 

Dar să vedeţi ce s-a întâmplat mai departe. Văzând în sală, la galerie, etalate trei pânze mari, una roşie, alta galbenă şi ultima albastră- simbolizând steagul român care nu putea fi afişat legal, vorbitorului i-a venit o idee năstruşnică: să se formeze chiar atunci o delegaţie de tineri care să se deplaseze cu două dintre acele pânze la Predeal, unde să fie primiţi de o delegaţie de tineri bucureşteni trimişi acolo chiar de el, astfel încât, prin ei, două dintre pânzele colorate să ajungă, una la Bucureşti, alta la Iaşi şi a treia, cea galbenă, să rămână la Sibiu, cele trei bucăţi de drapel urmând să fie reunite în momentul solemn al Marii Unirii, despre care sperau să urmeze curând.

 

Zis şi făcut. Delegaţia a primit bani de la Partidul Naţional Român, a plecat la Predeal, unde a fost întâmpinată de cca 20 de tineri conduşi de V. A. Urechea, presidentul Ligii Culturale, s-au ţinut discursuri înflăcărate, au vizitat Sinaia, dar săraci fiind şi unii, şi alţii, s-au resemnat, în final, să stea în gară până la venirea trenului de reîntoarcere.

 

Ulterior, însă, s-a aflat că acel Gogu Cantacuzino, care îl susţinea cu tărie în lupta pentru putere pe Dimitrie Sturdza (“Mitiţă”), a avut nevoie de această diversiune de la Predeal pentru a încerca să convingă autorităţile austro-ungare  că guvernul Lascăr Catargiu aflat la putere nu le este fidel, tolerând manifestări iredentiste ca cea amintită şi, deci, o schimbare cu Sturdza le-ar fi benefică.

 

Ce poţi să mai zici aflând astfel de diversiuni politice, decât să înţelegi că demagogia are “tradiţie” la români, ceea ce şi azi se vede destul de uşor în toate disputele politice.