O oază de lumină

O oază de lumină
În întunecimea cauzată de sărăcia materială şi criza morală a majorităţii populaţiei apar periodic şi oaze de lumină dătătoare de speranţă.

Mă refer,  în primul rând, la cei care încearcă să ne ridice moralul într-o perioadă de reformă care se tot face şi nu se mai face: mă refer deci la spectacole de teatru, la expoziţile plastice, la concerte şi la alte activităţi culturale care ţâşnesc din când în când şi în Cluj. în acest context, al unui cotidian comun şi searbăd, oamenii cu un anumit strat intelectual simt tot mai mult nevoia unei ieşiri spre oazele de lumină, atâtea cât sunt şi ele.

 

 Poate şi de aceea, un eveniment colateral oricărei politici, cum a fost recenta lansare a unei cărţi unicat în felul ei, “Maximafilia Clujană în date şi documente”, a cunoscut o audienţă neaşteptat de mare (cca 100 persoane), public alcătuit din crema societăţii municipiului: universitari, medici, profesori, scriitori, avocaţi, arhitecţi, etc., care au ţinut să fie prezenţi la manifestare.

 

 Şi nu e de mirare, căci publicaţia lansată şi prezentată de academicianul Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, este mai mult decât o carte cu format mare (A3), apropiindu-se, prin grafică, ilustraţie şi reproduceri, de un album de artă. Volumul realizat de trei corifei ai genului – Ioan Constantinescu, preşedintele de onoare al filateliştilor clujeni, dr. Petru Pitea, cunoscut chirurg al municipiului, şi col. (r) Victor Surdu - redă în cele aproape 200 de pagini naşterea şi dezvoltarea maximafiliei ca ramură distinctă a filateliei, prima grupare fiind înfiinţată la Turda în 1969 şi având 16 membri.

 

Pentru ca în acelaşi an să se înfiinţeze şi secţia din Cluj, condusă de Ion Fărăianu, cunoscut actor în epocă şi fost director al Teatrului Naţional. Au luat apoi fiinţă numeroase cercuri de maximafilie, cel mai redutabil fiind denumit “Emil Racoviţă”, cu un început de drum în 1960, la conducerea lui succedându-se mai multe personalităţi şi, în special, Victor Surdu şi dr. Petru Pitea. Dar, sigur, istoria acestei mişcări sau hobby, dacă vreţi, este mult mai amplu redată şi demonstrată cu documente.

 

Pentru publicul larg, însă, interesante sunt ilustratele francate şi obliterate (ştampilate de poştă) înfăţişând diferite monumente sau personalităţi, totul conturând un adevărat izvor de istorie şi cultură. Astfel, putem admira, între altele, Catedrala Ortodoxă din Cluj, obliterată în 6 martie 1946; Universitatea Babeş-Bolyai (1945); Teatrul Naţional şi Opera Română (1946) etc.

 

 Iar din străinătate, un exponat intitulat “Amintiri din Libya”, datorat dr. Petru Pitea, exponat ce cuprinde numeroase monumente, între care şi Arcul de Triumph din Tripoli al împăratului roman Marc Aureliu... Iar din seria de  monumente putem admira statuia lui Dimitrie Cantemir sculptată de M. Spătaru (cu marca din 1974), statuia lui Gh. Şincai din Gherla (marcă din 1983) ş.a. Desigur, sunt inedite,  interesante şi ilustratele cu avioanele I.A.R., dar şi aeroplanul lui Aurel Vlaicu.

 

Alte piese ne prezintă marile personalităţi culturale sau ştiinţifice, cum sunt cea intitulată “Vizitaţi casa muzeu” din Bucureşti (1980), care ni-l înfăţişează pe Tudor Arghezi, sau cea din 1974, dedicată aniversării a 1.850 de ani de la ridicarea aşezării Cluj la rang de municipiu, machetatorul ştampilei fiind Dan Ţăran.

 

Ar mai fi multe de spus despre Aeromaximele consacrate expoziţiei filatelice din Noua Zeelandă, autor fiind Victor Surdu şi Constantin Mărgineanu sau maximele paraşutate (1990), realizate în colaborare cu aeroportul Someşeni şi cel din Dezmir, iniţiate tot de Victor Surdu de Ziua Aviaţiei din 1991, înfăţişând un avion în zbor şi o paraşută.

 

Nu putem omite din prezentarea noastră imortalizarea prin ilustrate a marilor personalităţi clujene ca D.D. Roşca, Iuliu Haţieganu, Onisifor Ghibu, Lucian Blaga, Crişan Mircioiu etc., efigia lor păstrându-se pentru toate generaţiile care se succed ca amintiri scumpe ale culturii şi ştiinţei româneşti. Iar, dacă vreţi să-i cunoaşteţi pe expozanţii maximafilişti clujeni, puteţi vedea pe 32 dintre ei prezentaţi cu fotografii şi intrând, prin această carte - album, în istoria unui hobby plin de virtuţi spirituale.

 

Comenteaza