Eminescu şi Transilvania

La 15 ianuarie a.c. sărbătorim o aniversare scumpă inimilor noastre: 160 de ani de la naşterea poetului nepereche, Mihai Eminescu, drag poporului român de pe toate plaiurile ţării.

Dar, noi, transilvănenii, îl considerăm cu mândrie ca fiind  unul de-al nostru, adică al acestor meleaguri, prin legăturile pe care, de-a lungul vieţii, le-a avut cu Transilvania. Inclusiv sau, mai ales, graţie inspiraţiei lui Iosif Vulcan din Oradea, care, intuind vocaţia poetică a tânărului, i-a publicat prima poezie (1868), dar l-a şi “românizat”, semnându-l... Eminescu, şi nu Eminovici. Nume care îi va rămâne definitiv, intrând cu el în istorie.

 

Dar iată că D. Murăraşu, unul dintre biografii lui notorii, afirmă că familia botoşăneană a Eminovicilor a avut şi o ramură ardelenească. Arhivele şcolilor româneşti din Blaj consemnează, în 1707, un elev Vasile Ieminovici, iar în 1763, un alt elev, Iosif Ieminovici.

 

Iar D. Vatamaniuc descoperă şi el alte familii Eminovici în sate de lângă Blaj, dar şi o familie Eminovici în satul Vad din preajma Făgăraşului .Pe tânărul Eminescu, Ardealul îl va atrage ca un magnet, aşa că într-o zi a plecat la drum prin Dorna, amintind apoi că , “Dindărătul meu, munţii, înaintea mea, departe, Mureşul(...)înserase cu desăvârşire, roţile stătură şi ele şi numai moara uriaşă se legăna a lene pe Mureş, făcând să tremure lungile şi groasele funii de tei cu care era legată de ţărmuri. (E vorba despre morile de apă de pe râu n.n. )

 

De altfel, Mureşul i-a inspirat şi o poezie din care redăm o strofă: “Târnava prinsă în galbine maluri/Murmură-n aburi gândirea sa/Pe când primblarea ne rătăcea/Visări, speranţe pe frunţi de valuri”.(1866, poezie dedicată unui elev din Blaj, Filiomon Ilea)... Este, apoi, cunoscută vizita la Blaj. Sosit aici cu trăsura şi însoţit de alţi doi  seminarişti din Tg.-Mureş, la vederea de pe hulă a oraşului, emoţionat, s-a ridicat în picioare şi a rostit: “Te salut din inimă, Roma-Mică...

 

 îţi mulţumesc, Dumnezeule,  că m-ai ajutat s-o pot vedea...”. De la Blaj s-a dus la Alba Iulia, la  adunarea “Asociaţiunii” (1866), unde a dormit... pe o rogojină într-o crâşmă, drum care i-a prilejuit şi o vizită în Bucerdea, de unde se trăgea Maiorescu. Apoi, îl găsim la Sibiu, unde era seminarist la drept fratele său, Nicolae, oraş unde obţine certificatul de clasa a III-a, eliberat de gimnaziul catolic din acest oraş.

 Şi tot de Sibiu este legată trecererea sa peste munţi, spre casă, după ce N. Densuşianu l-a întâlnit, literalmente, în zdrenţe şi nehrănit, şi care, după ce îl ajută să iasă din  starea de mizerie în care se afla, îl trimite la popa Bratu din Răşinari, (bunicul dinspre mamă al lui O. Goga), care i-a dat un ţăran ce l-a condus peste munţi. Ulterior, a revenit cu trupa de teatru Pascaly, care l-a angajat sufleur şi care a dat spectacole în  numeroase oraşe din Transilvania...

 

Clujenii, la rândul lor, l-au omagiat de câte ori au avut prilejul: o frumaosă statuie a marelui poet tronează, alături de Lucian Blaga, la intrarea de la Teatrul Naţional, o şcoală de eminescologie s-a născut  la Facultatea de Filologie(UBB) graţie studiilor demarate de regretata Ioana Em. Petrescu.

 

La Institutul de cercetări filologice, Rodica Marian a făcut cercetări în acest domeniu cu concluzii de o valoare deosebită pentru buna cunoaştere a operei marelui scriitor român, iar doi foşti decani de vârstă ai Clujului şi intelectuali de vază, regretatul profesor univ. Crişan Mircioiu şi fostul deţinut politic I.Trifoi au urmărit deplasarea poetului prin zona Bistriţa –Năsăud, publicând şi o broşură cu cele constatate... Iată câte atuuri ne îndreptăţesc şi pe noi, transilvănenii, să ne asumăm complet poetul şi opera sa!