China, Taiwan, Tibet - repere politice, morale şi geopolitice
Unii politicieni din ţara asta vor rămîne mereu ceea ce au fost, adică nişte fiinţe slugarnice, care confundă interesul naţional cu moda şi oportunismul. Este "la modă" să te dai bine cu China, mai ales că aşa cum prevedeau tot felul de economişti, futurologi, politicieni sau politologi, ea va ajunge în 20-30 de ani sau chiar mai repede principala superputere a lumii. Corolarul acestei predicţii este că United States of America ar fi în declin. O mulţime de politicieni au reorientat politica externă a ţărilor lor bazîndu-se pe aceste predicţii. Între timp însă China este în declin economic şi într-o criză geopolitică. USA este din nou în ascensiune, iar centrul de greutate al politicii sale externe se situează în zona Asia-Pacific, unde între timp s-a mutat centul geopolitic al lumii în care trăim. Această schimbare în politica internaţională americană este legată şi de "îngrădirea" Chinei şi se face prin alianţe inteligente cu toate statele care în trecutul apropiat deveniseră un fel de "vasali" ai Chinei. Vechii aliaţi ai Chinei s-au trezit că sînt agresaâi şi pe cale să piardă avantajele accesului la propriile zone din apele internaţionale. Prin urmare, s-au reorientat către USA.
Nu îi suspectez pe parlamentarii care au făcut respectiva vizită că ar fi nişte piscuri ale inteligenţei naţionale, dar nici nu sînt de acord cu măcelul politic şi mediatic la care sînt acum supuşi. Una este să îţi nuantezi şi diversifici politica externă şi relaţiile economice, iar cu totul altceva să devii un fel de slugă est-europeană a intereselor geopolitice ambigue ale comuniştilor chinezi. Faptul că ambasada Chinei din România comentează defavorabil demersul politicienilor români este o obrăznicie. Am fost mereu în dezacord cu reacţiile unor funcţionari diplomatici la politica noastră internă, indiferent ce stat reprezintă ei - USA, Marea Britanie, Rusia sau China. În democraţiile consolidate ale lumii sau în ţările puternice economic, ambasadorii ţărilor respective nu îşi permit să comenteze public despre politica internă a statelor unde îşi exercită activitatea.
China este o ţară care nu respectă drepturile omului şi libertăţile propriilor cetăţeni. Problemele Chinei în raport cu Tibetul, cu Taiwanul, sînt binecunoscute. Desigur, dacă vrei să faci afaceri cu ei, dacă vrei să beneficiezi de investiţii chinezeşti, dacă vrei să nu fii luat la ochi de chinezi, te comporţi ca o slugă şi închizi ochii la toate nelegiuirile comise de aceşti sau la obrăzniciile lor. Numai că pragmatismul sau cinismul au limite serioase cînd este vorba despre politica pe termen lung a naţiunilor. Ce treabă are guvernul, ministerul de externe sau reprezentanţii unor partide aflate la putere cu faptul că nişte parlamentari aleşi, din opoziţie, dar şi de la putere, au făcut o vizită la invitaţia unor oficiali din Taiwan. Reprezintă această vizită politica oficială a României? Ce treabă au unii jurnalişti cu această vizită? Chiar nu au înţeles respectivii că esenţa democraţiei este legată de apărarea dreptului unora dintre concetăţenii noştri de a avea opinii contrare majorităţii sau politicii statului, guvernului?
Dacă unii dintre concetăţenii noştri sînt anti-UE sau anti-NATO, anti-Rusia sau anti-USA ori anti-China, trebuie să le băgăm pumnul în gură şi să-i ameninţăm cu închisoarea sau cu alt tip de represalii? Asta ar însemna că decembrie 1989 a fost degeaba, iar schimbarea de regim politic nu este autentică. Pe vremea regimului comunist, oficialităţile sau presa te taxau dur dacă erai împotriva politicii oficiale. Observăm acum că lucrurile se repetă. Or, adevărul este că toţi cei care au reacţionat negativ la vizita parlamentarilor în Taiwan s-au pus singuri pe "lista neagră" a adversarilor democraţiei.
Politica internă şi externă a unei ţări trebuie să găsească un echilibru între interesele economice sau geopolitice şi valorile democratice, între deschiderea către lume şi apărarea propriei identiţăţi. Dacă se pretinde însă o ţară democratică, politica oficială nu trebuie să interfereze cu opiniile şi preferinţele propriilor cetăţeni, cu condiţia ca aceştia să nu încalce legile sau să nu pună în primejdie libertatea individuală a celorlalţi. Şi mai aberantă mi se pare intervenţia unor inşi particulari - politicieni din diferite partide, comentatori, ziarişti - care se aliază cu poziţiile oficiale şi îi pune la stîlpul infamiei pe cei care au alte opinii sau orientări.
