În principiu, PSD, care are prim-ministrul şi ocupă cele mai importante poziţii în administraţia centrală şi locală, ar trebui să se afle la butoanele economiei. Secondat, la o distanţă apreciabilă, de PNL. În realitate, întrucât Băsescu a consolidat puterea prezidenţială, el joacă în prezent un rol atât de important, încât de multe ori Guvernul este pus în dificultate. Apar astfel frustrările prim-ministrului. Care se adaugă frustrărilor PNL, care plăteşte factura guvernării fără a guverna prea mult. Gazul este turnat pe foc atunci când apar îndoieli privind obiectivul prezidenţial. Ce e de făcut?
Traian Băsescu a intuit corect că există o falie obiectivă între PSD, care are prim-ministrul şi stăpâneşte administraţia într-o proporţie de aproximativ 70 la sută, şi PNL, care ştie că va plăti factura guvernării fără însă a beneficia şi de satisfacţia adjudecării unor rezultate. În acelaşi timp, întrucât vreme de aproape nouă ani, susţinut fiind de Curtea Constituţională şi de serviciile secrete, ca să nu mai vorbim de DNA şi ANI, el a muncit din greu pentru a consolida puterea instituţiei, făcând-o mult mai puternică decât permite legea fundamentală, realist vorbind, ne aflăm în situaţia în care cel care se autointitulează şeful statului deţine şi exercită importante prerogative executive. Uneori chiar devansându-l pe prim-ministru. Premierul, în această calitate, dar şi în cea de preşedinte al celui mai puternic şi disciplinat partid din România, este silit să ducă un război pe mai multe fronturi. Dintre care două sunt principale. Un front anti-Băsescu, prin care încearcă să contracareze influenţa acestuia. Un al doilea front în interiorul USL. Loc în care PSD este confruntat cu două provocări majore.
Prima are drept ţintă menţinerea în captivitate a surplusului de electorat, apărut ca efect al modului în care a funcţionat în alegeri USL. Se ştie că, la capătul competiţiei electorale, cele două principale partide au obţinut mai mult electorat împreună, cu circa 20 la sută, decât suma propriilor electorate. Câştigătorul pe termen lung este acel partid care va reuşi să preia cât mai mult din acest procent semnificativ. Ceea ce presupune anumite politici. Motiv care determină cele două tabere, socialistă şi liberală, să intre din ce în ce mai des nu numai în competiţie, ci şi în contradicţie. Dar provocarea majoră este cursa prezidenţială. Liberalii nu mai cred în sinceritatea partenerilor, în ceea ce priveşte susţinerea comună a lui Antonescu.
Ce e de făcut? Prima soluţie e limitarea puterilor excesive şi intervenţiilor, tot excesive, ale lui Traian Băsescu. Pactul de coabitare s-a dovedit a fi o greşeală, iar acum handicapul, astfel creat, trebuie anulat în principal de către PSD. În ceea ce priveşte competiţia electorală, în USL, de la reglajul fin, trebuie să se treacă la o revizie. Astfel încât fiecare dintre cele două partide să înţeleagă că are loc nu numai o colaborare, ci şi o competiţie politică după toate regulile jocului.
În privinţa competiţiei prezidenţiale ar exista o soluţie la îndemâna USL. Şi, în primul rând, a PSD. Anticipatele. Alegerea în primăvară, poate odată cu europarlamentarele, a viitorului preşedinte, care urmează să-şi preia funcţia la încheierea mandatului lui Băsescu. Ceea ce ar reduce timpul de aşteptare şi ar înlătura suspiciunile. Detensionând USL.
