Pisici furioase se lovesc cu capul în sticlă

Uniunea Europeană păţeşte acelaşi lucru la Vilnius. Dar şi în raporturile cu China şi Europa Centrală şi de Est. În fine, şi Statele Unite sunt pe cale să intre într-o aventură periculoasă, în Marea Chinei de Est. În timp ce la Palatul Parlamentului premierul Chinei, statul care ocupă astăzi locul întâi în lume în ceea ce priveşte Produsul Intern Brut, se angajează ferm faţă de România la investiţii care depăşesc 8 miliarde de euro şi la alte zeci de miliarde pentru celelalte paisprezece state din Europa Centrală şi de Est, la Cotroceni, Traian Băsescu pune la cale o trăsnaie. Convoacă, pe nepusă masă, o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Ca şi când ţara arde şi instituţiile de siguranţă naţională, precum şi reprezentanţii Guvernului trebuie să acţioneze instantaneu şi în forţă pentru a stinge incendiul. Şedinţa e programată chiar astăzi (ieri - n. red.). În timp ce premierul României şi alţi membri ai Guvernului au întâlniri bilaterale cu omologi din Europa Centrală şi de Est. Nu ştia preşedintele Traian Băsescu că echipa guvernamentală nu se poate afla simultan în două locuri diferite? Nu ştie că se expune unui refuz? Nu ştie el că, în aceste condiţii, lipsit de cei mai mulţi dintre membrii săi, CSAT nu se poate întruni? Iar dacă se întruneşte cumva, că nu poate lua nicio decizie? Şi atunci de ce oare s-a izbit cu capul de sticlă un Traian Băsescu metamorfozat în pisică şi intenţionând să-l vâneze pe Ponta pe post de şoricel? Oricum, gestul preşedintelui României este cel puţin scandalos şi reprezintă şi un important afront adus Chinei.

Oficialii de la Bruxelles au condiţionat în fel şi chip acceptul lor pentru asocierea Ucrainei la UE. Printre altele, ar fi urmat un angajament de liberalizare a preţului gazelor, în condiţiile în care, în plan social, populaţia stă să explodeze pur şi simplu pentru că este lipsită de mijloacele elementare pentru a supravieţui acestei ierni. Dar altfel spunea Bruxellesul în urmă cu mai mult timp: Kievul nu va deveni membru asociat UE, iar Fondul Monetar Internaţional nu va împrumuta această ţară. Între altele, mai există şi condiţia ca Iulia Timosenko, adversara politică a preşedintelui Ucrainei, să fie externalizată în Occident. Moscova a intrat pe ultima sută de metri în joc şi i-a oferit Ucrianei gaze mai ieftine şi posibilitatea de a face parte din propria organizaţie economică regioanlă. Oficialii de la Bruxelles au înghiţit în sec, au uitat de Iulia Timosenko, sunt pe cale de a uita şi de condiţia pusă privind liberalizarea gazelor şi îi acordă Ucrainei termen până vineri pentru a se hotărî. Cumva jocurile s-au inversat. UE a descoperit, se pare prea târziu, ce poate pierde. În timp, UE împreună cu Ucraina ar putea deveni un jucător mondial. Dar şi Rusia, în timp, împreună cu Ucraina ar putea să joace, din nou, un rol global. Din această perspectivă, oficialii obtuzi ai UE s-au dat şi ei cu capul de sticlă, încercând să se transforme în pisica agresivă lansată împotriva şoricelului.
Tot Uniunea Europeană s-a burzuluit, într-un stil specific, împotriva Europei Centrale şi de Est. Solicitându-i ritos ca, în raporturile cu China, să nu depăşească acordurile stabilite la nivel UE şi să informeze prompt Bruxelles-ul asupra oricărui aranjamet economic survenit. Oare de ce? Este capabilă UE să facă, în acest spaţiu european, investiţiile necesare pentru ca respectivele state să înceteze, în viitor, să mai fie simple pieţe de desfacere, pieţe de materie primă şi de forţă de muncă ieftină? Evident, nu. Şi atunci, mă întreb, de ce oare UE se simte ameninţată de ofensiva economica a Chinei? Este UE interesată să rămânem unde suntem? Şi aici Bruxelles-ul, cred eu, în postura sa de pisică protector agresoare, se va lovi cu capul de geam.
Undeva în Marea Chinei de Est, Republica Chineză a anunţat zilele trecute ca un anumit perimetru, care interferează cu apele teritoriale ale Japoniei extinse la limita de 200 de mile marine, este considerat spaţiu de securitate al Beijingului. Astfel încât ne-am putea trezi cu ciocniri între patrulele militare ale celor două state. În aceste condiţii, Washingtonul a reacţionat mai prompt decât oricând, atenţionând, nici mai mult, nici mai puţin, ca, fiind aliat cu Japonia, s-ar putea pune pe picior de război împotriva Chinei. În caz de conflict militar. Este un avertisment fără precedent, cel puţin în politica recentă a Statelor Unite. Şi la scurt timp după ce Washingtonul abia a găsit o soluţie onorabilă de ieşire din cele două războaie desfăşurate în Afganistan şi Irak. Întrucât Beijingul nu va da înapoi, am toate motivele să presupun că şi Washingtonul se află în postura pisicii care, vrând să sperie şoricelul - un şoricel de astă dată imens -, se loveşte cu capul de sticlă.