Subminarea puterii legislative

Pentru că în orice stat democratic puterea legislativă se bucură de o încredere maximă din partea populaţiei. Nu cumva un Parlament decredibilizat reprezintă una dintre premisele disoluţiei statului? Cine este interesat să se întâmple asta? În mod normal, în orice stat de drept, centrul elaborării actelor normative este Parlamentul. Guvernul propune proiecte de legi şi, în situaţii cu totul şi cu totul excepţionale, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă. Niciodată într-un stat de drept ordonanţele de urgenţă nu pot constitui fundamentul unor legi organice. În România, situaţia este inversată. Şi procesul a luat amploare în ultimii paisprezece ani. Cele mai multe acte normative provin nu din Parlament, ci de la Guvern. Şi nu sub forma unor proiecte de legi, ci a unor ordonanţe de urgenţă. Pe măsură ce acest fenomen a devenit din ce în ce mai evident, rolul parlamentarilor s-a schimbat. Din personaje cheie ale unui sistem democratic, ei au devenit simpli executanţi. Persoane care de cele mai multe ori aprobă şi de cele mai puţine ori dezaprobă prin vot un act legislativ săvârşit de alţii. Reprezentanţii executivului. Începând din acest punct, automat sunt generate şi alte grave anomalii. Propunerea legislativă trântită de Guvern pe masa unei Comisii parlamentare de specialitate este dezbătută în mod formal şi adoptată în mare viteză. După care ajunge în plenul uneia dintre cele două Camere, unde, de cele mai multe ori, nu are loc nicio dezbatere. Pur şi simplu parlamentarii sunt invitaţi de şefii grupurilor să voteze într-un sens sau în altul, aşa cum doreşte partidul.

Cea mai importantă instituţie a unui stat democratic, Parlamentul, în loc să fie centrul dezbaterilor naţionale, măcar în ceea ce priveşte obiective, proiecte şi strategii de mare anvergură, se transformă într-o simplă maşinărie de vot.
Ce importanţă mai are în aceste condiţii, alta decât cea financiară, numărul de parlamentari mărit cu o treime în mod artificial pentru că aşa a vrut un preşedinte şi o Curte Constituţională? Ce importanţă mai are în aceste condiţii instituţia Parlamentului în sine? Şi dacă Parlamentul nu mai joacă un rol cheie, atunci de ce să ne mirăm că îi scade credibilitatea? Cu atât mai mult cu cât, mai ales din momentul primei sale suspendări, preşedintele Româniaiei a făcut tot ce a putut în acest sens, ajutat şi de toate instituţiile pe care le-a butonat şi le butonează. Inclusiv instituţiile de presă.
Dar cine are interesul ca lucrurile să stea astfel? La început, mi s-a părut că, dincolo de preşedinte, este vorba de premieri. De dorinţa acestora de a decide şi conduce discreţionar. Cu atât mai mult cu cât este adevărat că închiderea capitolelor de negociere cu Uniunea Europeană a impus proceduri accelerate de adoptare a legilor care s-au transformat apoi în regulă, chiar şi după admiterea României în UE.
Dar nu poate fi vorba doar sau în primul rând de preşedinte şi premieri. Cred că cei mai interesaţi în decredibilizarea Parlamentului şi implicit a ideii de democraţie sunt pescuitorii în ape tulburi. Pe cei mai mulţi dintre aceştia îi identificăm în serviciile secrete sau în instituţiile de forţă. De aici asaltul acestora împotriva parlamentarilor, dar şi reacţiile, uneori disproporţionate ale parlamentarilor şi Parlamentului în raport cu aceştia. 7