Ucraina - riscurile au devenit ameninţări de securitate

Ucraina - riscurile au devenit ameninţări de securitate
Comunicatul recent al autorităţilor din România cum că situaţia din Ucraina nu ar prezenţa riscuri pentru ţara noastră este o dovadă în plus a incompetenţei şi a prostiei celor care ne conduc.

Intrarea trupelor ruseşti în Crimeea este apreciată cu totul altfel de guvernanţii responsabili ai altor ţări. Serviciile de intelligence americane, occidentale, centre de analiză strategică din lumea întreagă, liderii celor mai importante ţări apreciază de mai multă vreme că s-a depăşit stadiul riscurilor de securitate şi s-a ajuns la ameninţări de securitate cu impact mondial. Mintea îngustă a unora intră în alertă doar dacă se accidentează sau dacă moare vreun român. Când pe 9/11 au fost doborâte turnurile gemene din New York sau când au avut loc atentatele teroriste din Londra sau Madrid, o parte a presei autohtone era preocupată de a află dacă a murit sau nu vreun român. Or, în lumea modernă şi globalizată actuală, una intens umanizată, ceea ce contează este că mor oameni, indiferent de naţionalitatea/ cetăţenia lor. Au murit oameni în Ucraina, vor mai muri, iar dincolo de tragedia pierderilor acestea sunt serioase riscuri de securitate pentru ţara noastră, indiferent dacă mor sau nu şi români.


Nivelul de expertiză din România în relaţiile internaţionale este trăncăneala. Rareori citesc, ascult sau văd la televizor ceva care să se apropie de ceea ce este nevoie în asemenea împrejurări, adică „strategic studies, security studies, intelligence studies". Pseudospecialiştii care se pronunţă la noi (în cam toate problemele) îşi iau informaţiile şi concluziile din lectura ştirilor din ultimele 30 de zile. Ceea ce le lipseşte este o cunoaştere şi o înţelegere adevărată a situaţiei geopolitice din Ucraina şi întreaga Eurasie din ultimii 70 de ani. Crimeea a fost „pământ rusesc" din secolul XIX, iar înainte a fost vreme de secole „pământ tătăresc". Când liderul sovietic Hruşciov, succesorul lui Stalin, a încorporat Crimeea rusificată (tătarii fuseseră pedepsiţi de Stalin, ucişi sau deportaţi) în Republica Sovietică Ucraina, nu îşi închipuia că URSS se va prăbuşi la un moment dat.


Rusia nu şi-a făcut prea multe griji în legătură cu Ucraina, câtă vreme această ţară a rămas în sfera ei de influenţă. Ca să se asigure de acest lucru, a făcut o înţelegere ca flota rusească să folosească în continuare portul (rusesc) Sevastopol. Problema s-a complicat atunci când etnicii ucraineni, iar în particular greco-catolici, precum şi o serie de minorităţi, altele decât ruşii, care de fapt sunt majoritari într-o parte însemnată a Ucrainei, au vrut să apropie ţara de Occident. Ruşii din estul Ucrainei şi din Crimeea nu vor apropierea de Uniunea Europeană şi SUA, ci de Rusia. La rândul lor, ucrainenii care au ocupat parlamentul de la Kiev s-au grăbit să interzică legea limbilor regionale, lovind astfel în ruşi, dar au fost lovite mai rău celelalte grupuri minoritare, în particular românii. Naţionalismul ucrainean este extremist şi intolerant cu toate minorităţile, nu doar cu ruşii, pe care are cine să-i apere. Din nou, comunitatea românească din Ucraina este într-un mare pericol. A spune că nu există riscuri de securitate echivalează cu a-ţi recunoaşte public statutul de „moral idiocy".


Deja a devenit aproape imposibilă reconcilierea culturală şi geopolitică în Ucraina, în ciuda garanţiilor de securitate şi de integritate teritorială acordate acum 20 de ani de SUA, Rusia, ţările europene. M-a bufnit râsul când i-am auzit pe nişte foşti şi actuali demnitari de la noi declarând că preşedintele rus Putin vrea să îşi afirme voinţa la nivel european. Probabil că, în provincialismul lor şi preocupaţi de luptele meschine între putere şi opoziţie, nu au observat că Putin este de multă vreme un jucător la nivel mondial. Dacă americanii şi aliaţii lor nu au intervenit în Siria, iar familia al Assad a rămas la putere, este din pricina lui Putin. La ora actuală, Putin are un cuvânt greu de spus în multe părţi ale lumii - Orientul Mijlociu, nordul Africii (vezi tratativele pentru vânzarea masivă de arme cu generalul Sisi, conducătorul Egiptului), Asia Centrală, zona Asia-Pacific (unde s-a mutat, de fapt, centrul geopolitic al lumii). Iar Putin, de fapt întreaga Rusie, nu mai vrea să cedeze teren nici în Crimeea, nici în întreaga Ucraina. De fapt, niciunde.


Riscurile şi ameninţările de securitate legate de posibila destrămare a Ucrainei sunt numeroase. Ştiu că nu este „politically correct" să afirmi asemenea lucruri, dar există şi oportunităţi geopolitice legate de un asemenea scenariu. SUA, Germania, Franţa, Polonia şi alţii avertizează degeaba Rusia privind amestecul în Ucraina. Ceea ce se petrece acum are legătură şi cu problemele nerezolvate ale Europei răsăritene de după înţelegerea nazisto-comunistă dintre Hitler şi Stalin, cunoscută sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov. Germania nazistă şi-a pierdut ulterior toate teritoriile pentru care se înţelesese, apoi s-a prăbuşit. Rusia sovietică le-a păstrat, inclusiv nordul Bucovinei, sudul Basarabiei (aflate acum în Ucraina), şi restul Basarabiei (Republica Moldova). Iar puterile occidentale nu au avut nimic de obiectat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Au considerat că, din cauza marilor pierderi suferite de sovietici, teritoriile obţinute datorită înţelegerii cu Hitler ar trebui să rămână ale URSS.
După ce URSS s-a destrămat, subiectul consecinţelor imorale imense ale Pactului Ribbentrop-Molotov a fost evitat. Cine îndrăznea să o facă era etichetat că „politically incorrect". Treptat, însă, pe măsură extinderii influenţei americano-europene, Rusia nu mai vrea să cedeze, iar problemele create de pactul cu naziştii sunt, vrând-nevrând, actualizate. Ianukovici, cel alungat de la Kiev, reprezintă interesele puternice nu doar ale populaţiei ruseşti şi rusofone ale Estului industrializat al Ucrainei, al Crimeei, ci şi ale marilor oligarhi ucraineni. Chiar dacă iar sună „politically incorrect", după ce l-ai alungat de la putere pe Ianukovici, care a fost ales de către cei de mai sus, chiar este lipsit de logică să mai proclami că vrei să păstrezi integritatea teritorială a Ucrainei şi să organizezi alegeri pe întregul teritoriu. România a fost dată peste cap de accidentul aviatic al unui mic avion utilitar din Munţii Apuseni nu de o catastrofă aviatică majoră. Iar lumea a intrat în panică, văzând cât de ineficiente şi de disfuncţionale sunt instituţiile statului. În momentul de faţă se petrece la graniţele noastre o catastrofă geopolitică, iar autorităţile se dovedesc din nou ineficiente, disfuncţionale şi incompetente.

Comenteaza