Războiul Crimeii se poate sfârşi înainte să înceapă

Iar sâmbătă, fapt extrem de rar, zeci de minute, John Kerry, şeful diplomaţiei americane, s-a plimbat cu Serghei Lavrov, omologul sau rus. Doar ei doi. Prin parcul Ambasadei Americane la Londra. Începe cel de-al doilea mare război al Crimeii? Sau tocmai s-a sfârşit? Maşina de zgomote a Occidentului este ambalată la maximum. Răsuna fanfară militară, sună clopotele şi, uneori, dinspre vest, se aude un scrâşnet de dinţi. Discursuri peste discursuri, nenumărate declaraţii, reportaje live. Şi totul în timp ce liderul de la Moscova, Vladimir Puţin, tace. Tace şi face. Asistăm, oare, la o mascaradă? La un fel de lambada între Occident şi Răsărit? La un simulacru de confruntare deasupra mesei verzi, în timp ce, pe sub masă, Ucraina este decupată?
Au avut loc, în aceste zile, nenumărate contacte, discuţii, negocieri între cei mai importanţi lideri occidentali şi echipă lui Putin. Însuşi Barack Obama a discutat de câteva ori telefonic cu noul ţar rus. A făcut-o şi doamna Angela Merkel, despre care se spune, probabil pe bună dreptate, că are relaţii privilegiate cu Moscova. Au pus şi alţi lideri mâna pe telefon. S-a discutat această temă, a intervenţiei ruse în Ucraina având drept ţintă Crimeea, şi în Consiliul de Securitate. Degeaba. Rusia a opus dreptul de veto recurgerii la sancţiuni, iar China, alt membru permanent, s-a abţinut. OSCE este la fel de ineficientă în acest caz ca şi ONU. Şi atunci ce se poate face şi ce nu se poate face?

Ca de obicei, în ultima vreme singurele forţe capabile să se opună agresiunii Moscovei sunt cele reprezentate de Statele Unite şi eventual NATO, ultima dacă va există un consens. În timp ce Occidentul se frământă, caută disperat soluţii şi ameninţă voalat chiar cu o inteventie militară, dar în linii mari are o atitudine şovaielnică şi bâlbâită, Vladimir Putin, ca un şahist de marcă, şi-a pregătit din timp mutările.

Dacă Ucraina persistă în a se apropia de Uniunea Europeană, atunci va trebui să cedeze cel puţin Crimeea. Care a fost a grecilor, a românilor, a britanicilor, dar întotdeauna, până la expulzarea tătarilor, a acestora din urmă. Crimeea care, în special prin Sevastopol, ocupă o poziţie strategică de importanţă majoră în Marea Neagră. Şi care, după ce au fost alungaţi tătarii, are o majoritate etnică rusă. Rusia nu vrea nici în ruptul capului să cedeze un stat atât de întins, de populat şi de bogat cum este Ucraina. Dacă totuşi va trebui să o facă, atunci preţul va fi cel puţin Crimeea.

În ce ar putea constă înfruntarea? Cum ameninţă, în chestiunea Ucrainei în general şi a Crimeii în special, Occidentul Rusia? Şi în ce fel ameninţă Rusia Occidentul? Există, practic, două opţiuni. Una diplomatică şi economică şi cealaltă militară.

Opţiunea diplomatică şi economică, dacă o rezumăm, poate însemna, ca rezultat, maxim o relativa izolare a Rusiei pe scenă internaţională, pretutindeni acolo unde democraţiile occidentale pot influenţa alte state şi institutirea unui embargou economic extrem de sever. Rusia a mai fost izolată în plan diplomatic, fără niciun folos, de către Statele Unite în timpul Războiului Rece. Este obişnuită cu aşa ceva. Şi ştie că este prea întinsă că suprafaţa pentru a putea fi realmente închisă într-o cutie de conserve. Opţiunea economică este mai dură. Ea poate merge atât de departe, încât proprietăţile Rusiei de pretutindeni în lume să fie confiscate. Numai că ce ne facem că, de foarte multe ori, oligarhii ruşi sunt combinaţi cu cei occidentali. În special americani. În această situaţie, cine plăteşte oalele sparte? Să spunem că Europa Occidentală, care este dependentă într-o proporţie de 20-40% de gazul şi de petrolul rusesc, găseşte o soluţie alternativă. Posibilă. Costurile, însă, vor fi uriaşe. Ce ne facem, însă, dacă şi Puţtn, aşa cum a ameninţat, confiscă tot ceea ce este occidental în spaţiul controlat de Moscova? Ce se întâmplă cu toate companiile occidentale care au dezvoltat mari afaceri în Federaţia Rusă? Ce se întâmplă cu conturile bancare ale acestora? Ce se va întâmpla cu multinaţionalele care au penetrat piaţa Rusiei? Vor suferi pagube imense. Dar toate aceste societăţi sunt asigurate. Unde? La societăţi de asigurări occidentale. Acestea vor ajunge în pragul falimentului. Pentru a supravieţui, se vor întoarce împotriva propriilor guverne. Acţionându-le în judecată. Cerând despăgubiri. Greu de spus dacă cineva a simulat ceea ce ar putea să se întâmple în plan financiar. Cât câştigă unii şi cât câştigă alţii din izolarea şi sancţionarea economică a Rusiei? Cât pierd unii şi cât pierd alţii?

Cât privaşte opţiunea militară, să nu uităm că vorbim de mari puteri nucleare. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna un război împins la altitudine nucleară. Dacă va fi o nouă criză a rachetelor, de asta data pe invers, Occidentul va fi cel care va trebui să se retragă. Cum a făcut Rusia în Cuba. Dacă ne gândim, însă, la o confruntare cu arme convenţionale, atunci este obligatoriu să luăm în calcul superioritatea aeriană a Occidentului dar şi vulnerabilitatea sa terestră. Pe pământ, Rusia e de neînvins. Cel puţin pentru moment.

Aşa că nu mă mai mir deloc de ce echipele de negociatori au fost lăsate să vegeteze, în timp ce şefii diplomaţiilor celor două state, Rusia şi America, s-au plimbat şi au negociat zeci de minute. Între patru ochi. Semn că se ajunge la o înţelegere. Iar preţul poate fi exact ceea ce doreşte Putin. Nu toată Ucraina, ci toată Crimeea. Al doilea preţ ar putea fi că Ucraina dezmembrată să fie primită în UE cu frâna de mână trasă, dar în niciun caz în NATO