Finanțarea în Europa Centrală și de Est – principala provocare postcriză

După creșterea economică din ultimii ani ai Marii Moderații (susținută de globalizare și de extinderea Uniunii Europene) a urmat o perioadă prelungită de ajustare macroeconomică determinată de incidența primului val al crizei, dar și de criza datoriilor suverane cu care s-a confruntat Zona Euro, principalul partener economic al regiunii. Înghețarea fluxurilor financiare internaționale în toamna anului 2008 a fost resimțită îndeosebi de statele care au acumulat dezechilibre macroeconomice importante (în special de natura contului curent, dar și la nivelul finanțelor publice), finanțate din exterior. Este și cazul țărilor din Europa Centrală și de Est, unde deficitul de finanțare se situa la peste 5% din produsul intern brut în 2007 (chiar 25% din PIB în cazul Bulgariei). Astfel, de la ritmuri de creștere economică de peste 4% an/an în ultimii ani ai Marii Moderații țările din regiune s-au confruntat cu o contracție economică severă (în medie peste 4% an/an în 2009), urmată de o perioadă de cvasistagnare.
 
Aceste evoluții au fost determinate de seceta de capital cu care s-a confruntat regiunea în ultimii ani. Pe de o parte, finanțarea bancară (motorul creșterii economice a regiunii în perioada 2000-2007) a consemnat evoluții nefavorabile după incidența primului val al crizei, după cum se poate nota în graficul alăturat. Practic, creșterea puternică a creditării de dinainte de 2008 s-a dovedit nesustenabilă, declanșarea Marii Recesiuni determinând um amplu proces de dezintermediere (cele mai afectate economii fiind cele cu cel mai ridicat nivel al deficitului de cont curent și cu ponderea cea mai ridicată a capitalului străin în sectorul bancar). Totodată, fluxurile de investiții străine directe au consemnat evoluții nefavorabile de la declanșarea crizei economico-financiare mondiale. Spre exemplu, ponderea în PIB a intrărilor nete de investiții străine directe a scăzut în Polonia de la 6% în 2007 la 1,4% în 2012. În România acest indicator s-a diminuat de la 6,8% în 2008 la 1,1% în 2012. Dinamica declinului a fost mai severă în Ungaria: de la peste 50% în 2007 la 7,5% în 2012. 
 
De asemenea, piețele de capital din regiune nu au avut forța necesară pentru a contracara ieșirile de capital străin. De fapt, cu excepția Poloniei, piețele de capital din regiune au o dimensiune redusă și un grad scăzut de dezvoltare, acestea fiind puternic dependente de volatilitatea fluxurilor internaționale de capital. În completarea acestui aspect, trebuie menționat și nivelul redus al fondurilor de investiții în țările din regiune (ca procent în PIB). Altfel spus, în general, piața de capital nu poate îndeplini funcția de finanțare a economiei în Europa Centrală și de Est. Nu în ultimul rând, Europa Centrală și de Est nu a reușit o performanță notabilă în ceea ce privește absorbția fondurilor structurale ale Uniunii Europene în exercițiul bugetar 2007-2013. Cu excepția Poloniei (rată de 60%), celelalte state au consemnat o rată de absorbție sub media europeană (54%), cea mai redusă fiind în România (sub 30%). În acest context, nivelul fondurilor europene alocate pentru perioada 2014-2020 (ca pondere în PIB) e redus (sub 5%, cu excepția Bulgariei). 
 
În încheiere atrag atenția cu privire la faptul că ajustarea macroeconomică forțată dar și seceta de capital cu care se confruntă regiunea de mai bine de şase ani au determinat deteriorarea ritmului de evoluție a PIB potențial (către nivelul de la finele anilor 1990). Practic, tot câștigul de potențial economic din perioada Marii Moderații a fost anulat de Marea Recesiune și consecințele acesteia. În acest context, consider că finanțarea constituie principala provocare postcriză pentru țările din Europa Centrală și de Est. După părerea mea, este importantă implementarea de politici pentru generarea de capital autohton, dar și de atragere sustenabilă de fluxuri internaționale de capital în toate țările din regiunea. În caz contrar, Europa Centrală și de Est riscă să piardă trenul convergenței europene pentru o perioadă mult mai lungă de timp.