FOTOGRAFII MISCATE. Cum se amestecă legumele în viaţa noastră

Maria, o doamnă cu identitate în formare, şi Dumitru, un domn binevoitor, intră împreună în clădirea de peste 1,8 milioane de lei de pe strada Moţilor. Cei doi nu formează un cuplu. De fapt, nu îşi cunosc unul altuia nici numele, nici ocupaţia. Direct spus, ei nu au apucat să se prezinte. S-au întâlnit întâmplător chiar în ziua aceea. Maria este o femeie norocoasă. Atunci când trebuie să soluţioneze o problemă, norocul vine în întâmpinarea ei. Acum are nevoie de un document de la Primărie şi e pregătită să plătească pentru un serviciu în regim de urgenţă. Actele sunt în regulă, nu e nimic complicat. Dumitru cunoaşte bine o funcţionară amabilă exact în instituţia amintită şi e dispus să o însoţească pe Maria să rezolve chestiunea. Funcţionara seamănă cu Viorica. Sau cu Ingrid. Mai bine cu Viorica. Dumitru pare că o cunoaşte pe Viorica destul de bine. Nu o ştie în sens biblic, dar nu există îndoială că cei doi au gătit împreună de câteva ori.
 
- Pe când vă trebuie documentul?, întreabă politicos Viorica.
- Astăzi ar fi perfect, dar e bine şi mâine, răspunde agitată Maria. Plătesc taxa de urgenţă.
- Nu există nici regim de urgenţă, nici taxă de urgenţă pentru aşa ceva. Documentul se eliberează în mod normal în X zile. Astăzi însă nu mai pot face nimic, e târziu. Mergeţi şi plătiţi celelalte taxe iar eu mă străduiesc să vă ajut să aveţi documentul mâine. Dacă totul merge bine, mâine, la aceeaşi oră, puteţi veni să luaţi actul, spune funcţionara, zâmbind securizant. Apoi îşi mută atenţia spre un alt cetăţean care are nevoie să fie servit prompt.
 
Maria ştie din moşi-strămoşi, încă de pe vremea lui Suleyman Magnificul, că norocului trebuie să îi mulţumeşti, altfel nu mai apare. Dar cum? Cât? Unde? Răspunsurile la aceste întrebări vin îndată. Viorica şi Dumitru tocmai au o scurtă convorbire.
- Să mergem! Am aici un bilet, îi spune Dumitru Mariei.
Cei doi ies din clădirea Primăriei. Afară cad picături reci de ploaie. Probabil plânge un înger, îşi zice Maria, care e meteosensibilă! Nu au umbrele. Păşesc grăbiţi pe o stradă din centrul Clujului spre o destinaţie ştiută doar de bărbat. Deodată, Dumitru se opreşte.
- Intrăm aici, spune acesta, indicând un fel de aprozar.
 
Bărbatul scoate din buzunarul hainei biletul misterios şi îl înmânează Mariei. Femeia citeşte cu atenţie. Albastru pe alb, cu litere de tipar, sunt scrise patru cuvinte: “1 varză, morcovi, ţelină, ciuperci”. Îl priveşte uimită pe Dumitru, dar acesta nu pare să-i înţeleagă nedumerirea. Maria reciteşte biletul. O fi vreun cod!?, spune matematiciana din ea. Din privirea lui Dumitru pricepe că nu e nimic de descifrat. Textul e clar şi concis: “1 varză, morcovi, ţelină, ciuperci”. Cu biletul în mâna stângă, Maria ţinteşte rafturile cu legume, căutându-le pe cele notate pe bilet. Pune în pungă o varză, conform indicaţiei. I se pare prea puţin şi mai adaugă una, ceva mai mică. Ia vreo şase morcovi mari şi o ţelină uriaşă. Nu uită de ciuperci. 
 
Tot i se pare puţin. Cântăreşte şi nişte fructe. Portocale şi banane. Pentru sucul de dimineaţă, gândeşte ea, ca o vegetariană. Apoi scoate din portofel 30 de lei, achită cumpărăturile şi îi oferă sacoşa lui Dumitru. Bărbatul ia punga şi se îndreaptă calm în direcţia opusă ieşirii din magazin, spre spatele încăperii. Aşază sacoşa pe pardoseala magazinului, într-un loc sigur, apoi revine.
- Va veni doamna Viorica să ia cumpărăturile, îi spune Dumitru vânzătoarei. O ştiţi pe doamna Viorica!
- Da, sigur, lăsaţi-le acolo, răspunde vânzătoarea surâzând în timp ce serveşte un alt client.
O fi având şi domnul o urgenţă la Primărie, îngână Maria.
 
Cei doi ies din aprozar cu mâinile goale. Maria vrea să răsplătească şi efortul lui Dumitru dar acesta, fiind un gentleman, refuză. Poate o cafea, cândva, spune el. Norocul e noroc, să nu-l jignesc, gândeşte superstiţios Maria. Bărbatul şi femeia îşi spun la revedere şi se despart. Afară continuă să picure dar Maria nu se mai grăbeşte. Este confuză. Totul s-a întâmplat rapid. Creierul ei nu poate să proceseze deocamdată aceste informaţii. Întâmplarea îi pare şi amuzantă, şi tristă. Simte şi compasiune, şi furie. În seara aceea, ea şi prietenul ei se ceartă. El e vinovat pentru tot!
 
După o noapte cu coşmaruri, a doua zi, la ora stabilită, Maria intră singură în clădirea Primăriei Cluj-Napoca. Doamna Viorica nu e la serviciu, dar documentul solicitat este gata, conform înţelegerii. Cu hârtia preţioasă în mână, Maria părăseşte instituţia răscolită, dar satisfăcută. Soarele străluceşte. Probabil zâmbeşte un demon, gândeşte magic ea. Urcă într-un taxi şi se îndreaptă spre casă. Apreciază că trebuie să se ocupe urgent de propria educaţie. Deschide o carte de bucate veche şi nimereşte o reţetă de salată macedoneană. Cufundată în lectură, Maria conştientizează că binele şi răul se amestecă în viaţă precum legumele şi fructele într-o salată.

Romana CHIŞU
redactie@ziuadecj.ro