Cea mai oportună perioadă, dacă se va petrece un asemenea proces, va fi la scurt timp după viitoarele alegeri. Şi cu suficientă vreme înainte de prezidenţiale. Deci, miza reală este evident Palatul Cotroceni. Din această perspectivă, cred că, dacă o unificare a dreptei va avea loc, ea se va face pe bucăţi. Şi va începe printr-o fuziune PNL-PDL.
Dacă ne imaginăm că PNL va obţine la europarlamentare un rezultat de 20% plus/minus două procente, iar PDL, de 12% plus/minus alte două procente, atunci, în eventualitatea în care cele două partide vor fuziona, am avea o formaţiune politică de dreapta a cărei cotă poate fi plasată între 28 şi 34%. O contrapondere extrem de serioasă a stângii, reprezentată de PSD, care, fără aliaţii săi de circumstanţă, cum ar fi UDMR şi PC, se ridică aproximativ la acelaşi procent.
Aş vrea să mă fac bine înţeles. Eu mă refer exclusiv sau aproape exclusiv la forţa partidelor din perspectiva aparatului de activişti de care acestea dispun. Indiferent cât de serioasă va fi până la sfârşit campania electorală, europarlamentarele nu vor mobiliza decât într-un mod nesemnificativ cetăţeni obişnuiţi. Ele au menirea de a-şi scoate propriii membri din casă şi de a-i duce, împreună cu familiile lor, la secţiile de votare.
Prin urmare, nu vom vedea şi nu vom afla prea multe lucruri despre impactul real al politicilor în marile bazine electorale. Europarlamentarele reprezintă un test şi atât tot, dar cu mare valoare psihologică, înaintea celui mai important moment al anului, alegerile prezidenţiale. Care au loc sub umbrela actualei Constituţii ce conferă viitorului locatar de la Cotroceni puteri extrem de mari.
S-a spus de nenumărate ori şi au existat în acest sens voci şi dintr-o tabără şi din alta, dar şi de pe tuşa că, odată Traian Băsescu scos din joc, o unificare între PDL şi PNL este nu numai necesară, ci şi posibilă. De mai multă vreme relaţiile dintre Traian Băsescu şi PDL sunt, practic, rupte.
În al doilea rând, cei mai apropiaţi pedelişti de acelaşi Traian Băsescu au părăsit partidul, deplasându-se, mai mult sau mai puţin ostentativ, în noul partid moşit de acest om politic, PMP. Drumul unei unificări a dreptei pare astfel deschis. Nimic nu împiedică ambele partide să fuzioneze. Să fuzioneze cum? Este evident că va fi preferată denumirea de PNL. Din simplul motiv că liberalii reprezintă un partid istoric, care a dovedit de-a lungul timpului o consecvenţă politică semnificativă.
Spre deosebire de PDL, care, indiferent de componenta sa liberală, provine, totuşi, dintr-un PD socialist care, la rândul sau, s-a despris din FSN. Dintr-un FSN mai degrabă comunist. La limită, denumirea care nu este deloc nesemnificativă ar putea fi PLD. Adică Partidul Liberal Democrat. Cea mai simplă formă de fuziune este cea prin absorbţie.
Pentru a fi realizată, sunt necesare două congrese extraordinare. Unul dintre ele este aproape anunţat. Cred că PNL va organiza un congres extraordinar nu atât pentru a se transforma în placă turnantă a unor răfuieli interne - până la urmă şi ele utile după o campanie electorală cu minusuri şi plusuri - ci mai degrabă pentru a decide fuziunea.
Ar rămâne în dreapta spectrului politic, în afara acestei puternice formaţiuni politice la care m-am referit mai sus, câteva partiduleţe fără prea multă semnificaţie electorală. Cu excepţia PMP, care ar putea să se apropie cu un 6-9% de un scor cu două cifre. Între cele două tururi de scrutin, nu este deloc exclus ca şi acest partid politic, vehicul al tandemului Băsescu-Udrea, să decidă să voteze cu candidatul dreptei care, cu certitudine, va intră în finală. Probabil cu Crin Antonescu.
Atunci, însă, şi abia atunci vom află cu certitudine cât de mult joacă Traian Băsescu pentru propriul sau interes şi cât de mult este el dispus să se sacrifice pentru Elena Udrea.
