Problema care s-a pus pentru noua formulă politică, așa numita Concertacion, a fost „democrație și creștere economică echitabilă" (mă bazez în considerațiile ce urmează pe Alvaro Garcia Hurtado, Development in Chile 1990-2005: Lessons from a Positive Experience, George Mavrotas and Anthony Shorrocks, eds., Advancing Development. Core Themes in Global Economics, Palgrave Macmillan, New York, 2007, pp.476-492). Nu s-a operat cu vreo viziune națională unificatoare, căci nu a fost posibilă o asemenea viziune. S-a folosit însă cadrul Parlamentului țării pentru decizii care să ducă în cele două direcții: reforma instituțională pentru a democratiza și reforma economiei pentru a mări creșterea. Ca rezultat general, Chile a reușit să intre între primele cincisprezece țări ale lumii sub aspectul calității instituțiilor. Regimul defunct asigurase creștere economică de 3% anual, noul regim a ajuns la media anuală de 4,2% din 1990 încoace, încât sărăcia s-a redus drastic (de pildă, sărăcia extremă de la peste 12%, la sub 4%). Peste toate, „Chile a urmat o strategie bine definită și de succes a dezvoltării, pentru o perioadă prelungită de timp. Țara a ajuns mai bine ca oricând în istoria ei, mai bine ca oricare dintre țările Americii Latine și a înlăturat parțial prăpastia ce o separa de țările dezvoltate. Deși s-au înregistrat progrese în cele trei scopuri ale strategiei, s-a rămas în urmă în ceea ce privește obiectivele echității. Inechitatea a slăbit încrederea în instituțiile democratice. Pe de altă parte, instituții puternice sunt o bună parte a explicației performanțelor obținute de Chile" (p.489). Ce opțiuni s-au îmbrățișat? Ce măsuri majore au fost adoptate?
Chile a abordat cu acuratețe ambele obiective strategice - democratizarea instituțională după un regim autoritar și creșterea economică echitabilă după o economie modestă. Această țară nu a recurs la o viziune împărtășită la scară națională, dar a urmat, vreme îndelungată, o strategie de dezvoltare verificată. În această strategie, cele două obiective au fost abordate cu măsuri separate. Altfel spus, nu s-a operat cu iluzia că simpla democratizare duce la creștere economică și nici cu iluzia conform căreia din creștere economică rezultă democratizarea. Cele două trebuie abordate oarecum paralel, cu măsuri distincte, adecvate fiecăreia. Este adevărat că „Chile a întreprins un efort plin de succes de a implementa reforme ce au produs simultan schimbări economice, sociale și politice" (p.486), dar aceste reforme s-au aplicat pe fiecare din aceste planuri.
Bunăoară, democratizarea nu a însemnat doar înlăturarea vestigiilor autoritarismului, care a concentrat puterea, deja prin legi, în anumite mâini, ci și înaintarea spre situația în care fiecare cetățean se poate bucura efectiv de libertățile și drepturile oricărui altuia, până s-a ajuns la instituții de bună calitate. Această democratizare a mers până acolo încât lichidarea sărăciei sau, pozitiv exprimat, creșterea economică echitabilă să devină sursă de suport pentru instituțiile democratice. În acest fel se explică buna calitate a instituțiilor chiliene, care este comparabilă, spun analiștii, cu cea din Finlanda. Pe de altă parte, democratizarea a mers mână în mână cu o susținută dezbatere publică asupra noilor pași de întreprins, dovedind încă o dată că democrația progresează numai acolo unde democrații sunt activi. Ca efect perceptibil, în Chile susținerea populară pentru democrație a urcat la 57% în 2004, în vreme ce în America Latină a scăzut în același interval de la 61%, la 53%, iar președintele țării se bucură, la capătul mandatului, de cea mai largă aprobare din America Latină (peste 65 %). Chile a aplicat decizii practice cunoscând bine dependența adeziunii cetățenilor la democrație de echitate în condiții de creștere economică, după cum a putut avansa democratizarea pe baza creșterii economice.
În ceea ce privește creșterea economică, Chile a aplicat măsuri distincte pe ambele paliere ale economiei: la nivelul macroeconomic și la nivelul microeconomic. La primul nivel, cel al ansamblului economiei, s-a mers pe două opțiuni: mărirea continuă a investițiilor și sporirea necontenită a exporturilor. „Investițiile și exportul au fost cei doi piloni majori ai strategiei de creștere" (p.477). Chile a izbutit să creeze un circuit de susținere reciprocă a exporturilor, a atragerii de capital străin și a politicii fiscale, concepută astfel încât să fie capabilă să susțină cheltuieli sociale ce asigură echitatea în societate. În vreme ce conducătorii altor țări - precum România - se repezeau să lichideze „statul social", Chile a arătat că o economie performantă orientată spre export presupune achizițiile acestui stat.
La al doilea nivel, cel microeconomic, Chile a aplicat, de asemenea, măsuri chibzuite de sporire a eficienței și competitivității: infrastructură (realizată prin 62 de proiecte care au adus firme mari din lume pentru a construi autostrăzi, căi ferate, aeroporturi, porturi etc.), capital uman (Chile alocă în bugetul anual peste 7,3% din PIB educației), cercetare științifică (37% din populația țării se află în universități, iar 70% dintre studenți sunt primii din familia lor care ajung la universitate, la care se adaugă, ca indicator, crearea de unități de cercetare private cu credite publice), legislație antitrust, transparență și eficiență.
O țară se dezvoltă luând decizii înțelepte, cultivând sprijinul popular pentru acestea și fiind gata să-și flexibilizeze, la nevoie, măsurile. Dogmatismul și infatuarea sunt contraindicate pentru dezvoltare. Chile a întruchipat acestă optică. Astăzi, această țară privește cu mândrie firească în urmă, pentru drumul parcurs din 1989, și întrevede dificultățile ce ar putea surveni: prea marea dependență de ciclurile economiei mondiale, concentrarea exporturilor pe produse mai expuse la crize, prea puțină valoare adăugată în produse, prea redusa productivitate a muncii (p.481). Dar însăși conștientizarea din timp a dificultăților avantajează abordarea și, până la urmă, depășirea lor (Din volumul Andrei Marga, Metanarativii actuali. Dezvoltare, modernizare, globalizare, București, 2014, în curs de tipărire).
Articolul poate fi citit şi pe andreimarga.eu
