Lăsaţi “diaspora” să vie la mine...

“Aşa că îi sfătuiesc pe votanţii anti-Băsescu bătuţi de gândul emigrării să mai chibzuiască înainte de a o face. Nu de alta, dar aproape toţi cei care au plecat înaintea lor au ajuns să-l voteze pe Băsescu.”

 Sfatul dlui Cristian Tudor Popescu, unul dintre cei mai redutabili editorialişti ai presei din România, pe care îl admir, este cum nu se poate mai nimerit. El conţine, în afară de sfatul propriu-zis, sau, mai bine, lasă să se ghicească, pentru cei care mai beneficiază de raţiune, o serie de adevăruri peste care e imposibil să treci! Mai întâi, se întâmplă că îngrijorător de mulţi cetăţeni români, în momentul în care s-a anunţat rezultatul unor alegeri viciate, au hotărât, cum se spunea pe vremuri, să “aleagă libertatea”.

 

Cel puţin cei pe care-i cunosc eu, din generaţia mea, a celor între 50 şi 55 de ani, oameni care au construit în această ţară o afacere şi care sunt identificabili ca făcând parte din “clasa medie” - aceea care, din câte se vede, pare cea mai mâhnită de posibilitatea de a vedea în fiecare seară la TV aceeaşi figură a unui preşedinte controversat (cu tot ceea ce decurge din asta) timp de încă cinci ani - sunt hotărâţi să vândă tot şi s-o ia de la început în pribegie.

 

 Este o hotărâre pe cât de tragică, pe atât de fermă, care are la bază câteva elemente: mai întâi, majoritatea acestora nu crede, pur şi simplu, în “reconcilierea” propusă de dl Băsescu (reconciliere care ar trebui construită pe mlaştina celor cinci ani trecuţi, a imensei fraudări a alegerilor şi a disperării a peste cinci milioane de români!), în posibilitatea ca acesta să fie un preşedinte al tuturor românilor, dar şi în viitorul precar al democraţiei româneşti în aceste noi/vechi realităţi.

 

Am, însă, convingerea că aceşti oameni oneşti, viitori emigranţi, oricâţi ani ar trece peste ei (oricum, nu mai au foarte mult de trăit!), nu vor ajunge niciodată să-l voteze pe dl Băsescu. Pentru că ei nu sunt emigranţii care au plecat de-a lungul timpului ca să mănânce mai bine. în anul 1988, când eu, alături de câţiva prieteni din Sibiu, eram prinşi la frontieră şi leşinam sub bătăile grănicerilor şi ale muşcăturilor câinilor-lupi dresaţi să prindă oameni, emigraţia începea să ia nuanţe: se năştea o nouă categorie de emigranţi. Refugiaţii economic. Atunci, mulţi dintre cei care reuşeau să scape din “raiul comunist” trimiteau acasă fotografii cu hălci de carne în braţe şi cu metri de cârnaţi şi salamuri atârnate de gât.

 

 Acum, urmaşii lor vin şi se dau mari cu maşini şi alte asemenea. Nici o noutate. Nu are rost să învinuim refugiaţii economic că l-au votat pe Băsescu. Fiindcă ei nu s-au simţit niciodată străini sau în pericol în propria ţară. Cei care pleacă acum, nu mă îndoiesc, vor putea trăi decent în orice ţară civilizată. Faptul că vor părăsi o ţară în care democraţia este din ce în ce mai palidă, în care aerul rece al dictaturii se simte din ce în ce mai tare, o ţară care e din ce în ce mai izolată internaţional şi din care Europa se retrage cu paşi repezi, asta nu înseamnă că nu vor suferi pentru drama României.

 

Fiindcă plecarea lor seamănă mai mult cu plecarea de altădată a unui Paul Goma, Emil Hurezeanu, Neculai Constantin Munteanu, Ioana Măgură Bernard, dar şi alţii, mai puţin cunoscuţi, care n-au mai suportat “atunci” minciuna şi falsitatea în care se trăia în România. Le respect alegerea şi le înţeleg teama de a trăi într-o ţară în care, ca “opozant” al unui preşedinte în funcţie, ţi se poate întâmpla orice.

 

Şi, chiar dacă, personal, nu am nimic împotriva celor din străinătate care au votat cu dl Băsescu, ci doar cu cei care s-au mânjit cu 50 -100 de euro pentru a vota, nu mă pot abţine să nu sper că se vor întoarce în ţară să trăiască sub ocrotirea conducătorului care îi iubeşte atât de mult. După cum au votat, se pare că asta îşi doresc din toată inima!