Trei senatori şi picătura chinezească

Aceştia au repetat la indigo câteva afirmaţii făcute frecvent în ultima vreme de trimişii Washingtonului. Legate de corupţie. De teribilul pericolul asimetric generat de noua politică a Moscovei. De politica de finanţare NATO. De absenţa unui ambasador american la Bucureşti. Şi, evident, ei au vorbit şi despre aşa-zisa independenţă energetică a României. Îmi este greu să număr şi să spun precis a câta intervenţie de acest fel este făcută în timpul unui desant la Bucureşti. Dar, cu certitudine, pot afirma, fără să greşesc, că avem de-a face cu un fel de tortură, cunoscută sub numele de „picătura chinezească”.
 
În ce constă „picătura chinezească"? Persoana supusă canoanelor este obligată să stea nemişcată în timp ce, dintr-un vas aflat la o oarecare înălţime, din când în când, cade o inofensivă picătură de apă. Cu timpul, această picătură începe să lovească ţeasta ca un clopot. Cei care au trecut printr-o asemenea tortură afirmă că durerile sunt atroce. Persoana supusă caznei sfârşeşte prin a ceda.
 
Despre corupţie. Toţi oficialii americani insistă asupra acestui aspect. Şi, de câte ori insistă, fac şi o afirmaţie, în mod deliberat, greşită. Şi anume că Parlamentul României îşi sustrage membrii anchetelor făcute de procurori. De procurorii doamnei Kovesi de la DNA în care văd, la fel de invariabil, o mare eroină. În realitate, tot ceea ce pot face parlamentarii este să se opună arestării şi percheziţionării la domiciliu a senatorilor şi deputaţilor. Operaţiuni care, la câţiva ani de la săvârşirea prezumtivelor fapte, de cele mai multe ori, nu au niciun rost.

În rest, nimic nu-i împiedică pe procurorii de la DNA să-şi desfăşoare şi să-şi finalizeze investigaţiile. Oare sunt atât de neinformaţi oficialii americani, încât, rând pe rând, ei greşesc de câte ori se referă la acest capitol? Sincer să fiu, mă îndoiesc. Cred, mai degrabă, că este o greşeală deliberată. Dar atunci de ce oare simte Washingtonul nevoia să-i culpabilizeze pe parlamentarii români? Nu cumva aceştia ar trebui ţinuţi sub control?
 
Politica Moscovei poate fi cu adevărat periculoasă în statele est-europene. Şi este real faptul că, de la Kremlin, a fost declanşat un război asimetric. Întemeiat pe acaparări economice, pe influenţă financiară, pe supremaţie energetică. Din acest punct de vedere, ar putea să facă sens apelul, extrem de insistent şi de explicit, la lupta împotriva corupţiei, pentru că, în absenţa sancţionării sub orice formă a operaţiunilor de penetrare a capitalului rusesc în economia României, însoţită de, afirmă americanii, coruperea unor oficiali de la Bucureşti, Statele Unite ar putea pierde războiul economic cu Moscova în această parte a lumii. Aşa că, iată, ar fi de înţeles şi de ce parlamentul ar trebui să fie ţinut sub control de un procuror şef decorat de Washington.
 
Şi dacă tot ne aflăm într-un război asimetric cu Moscova, atunci europenii ar fi cazul să-şi îndeplinească, în fine, obligaţia de a pune la bătaie, pentru înarmare, 2% din produsul intern brut. Până una-alta, singurul stat care s-a arătat dispus să-şi crească treptat bugetele destinate apărării este România. Iar românii sunt bătuţi la cap pe această temă, utilizându-se picătura chinezească, pentru ca solicitarea să ajungă să bată ca un clopot în capul celorlalţi guvernanţi europeni.

Dacă fraierul tot plăteşte pentru a fi aparat de NATO, fraierul american, care pune la bătaie un miliard de dolari, şi fraierul român, care îşi creşte contribuţia NATO, atunci, iată, avem o dovadă că politica Bucureştiului poate fi teleghidată. Ca o dronă. În sensul că lucrurile merg bine chiar şi în condiţiile în carea birocraţia de la Washington întârzie scandalos de mult, spre regretul celor trei senatori, să numească un ambasador american la Bucureşti.
 
Şi corolarul, evident, este un text pe care îl auzim atât de des, încât şi-a făcut cu siguranţă pârtie, dacă nu cumva chiar gaură, în cortexul memoriei colective. Este vorba de independenţa energetică a României. Din nou, trimişii Washingtonului ne asigura că, dacă binevoim să acceptăm exploatarea masivă a gazelor de şist, devenim independenţi de Moscova. Şi, din nou, nimeni nu ne spune cum.

Dacă Chevron va extrage gazele de pe teritoriul României, de câţi metri cubi vom putea noi beneficia în mod gratuit sau la un preţ - din gazul, totuşi, al nostru - care să fie atât de competitiv, încât să ne asigure independenţa? Şi dacă Exxon va face acelaşi lucru în Marea Neagră, pe platoul nostru continental, de câţi metri cubi de gaz vor beneficia românii? Se înţelege că, pentru a deveni independenţi energetic, trebuie să evităm cu orice preţ penetrarea în această importantă zonă, legată de propriile noastre resurse naţionale, a companiilor ruseşti care aparţin inamicului comun asimetric.
 
Dacă strângem laolaltă toate aceste picături chinezeşti, vom constata şi de această dată că trimişii Washingtonului ne transmit, de fapt, un mesaj care, fără a fi tradus cu rea-credinţă, sună cam în felul următor: „Creaţi-ne nouă toate facilităţile posibile, pentru că, exploatând gazele de şist româneşti, să vindem energie întregii Europe, scoţând-o, sub acest aspect, de sub umbrela Moscovei. Votaţi în parlament, fără întârziere, legile necesare declanşări acestei ofensive geostrategice. Dacă nu, veţi avea de-a face cu decorată doamna Kovesi!".