Am votat pe rând cu Nicoară la Nicoară vs Tișe pentru președinția CJ Cluj în 2008, aceeași opțiune Nicoară la Nicoară vs Apostu pentru Primăria Cluj în 2009, opțiunea Tișe la Tișe vs Uioreanu pentru președinția CJ Cluj în 2012 și iarăși Nicoară în lupta Nicoară vs Boc pentru primăria Cluj în același 2012. Nu omit votul din toamna prezidențialelor 2009 când am optat Geoană în demersul inutil de a-l debarca pe Băsescu de la timona României.
Deunăzi, glumeam pe radio, după cazul spionul SIE prin care alegerea mea Teodor Meleșcanu s-a dovedit a fi o imensă dezamăgire ulterioară, că voi opta pentru Ponta din considerentul amintit mai sus, respectiv lipsa mea de inspirație în alegerea potrivită în conformitate cu acordul majorității electoratului.
Să fie clar, de votat voi vota, însă nu m-am decis încă cu cine. Clar voi alege dreapta, însă nu m-am decis pentru care dintre falange. Din păcate lipsa de decizie se datorează acestei stupide și îndoielnice democrații de care am beneficiat cu toții. Mă deranjează totul, de la naivitatea și lipsa de reacție a românilor pâna la șmecheriile clasei politice, de la jafurile din avutul național până la întârziata reacție a justiției și instituțiilor subjugate ei.
Asist la un haos mediatic și operațional foarte prost regizat, cel mai probabil scăpat de sub controlul lucidității bunului simț, o campanie electorală axată pe lupte de gherilă politică în care toate instituțiile abilitate să facă ordine și curățenie, aparținând României, se comportă ca un agent electoral teleghidat. O să-mi replicați prin telepatie ceva de genul: "mai bine mai târziu decât niciodată!". Nu mai putem tolera această anarhie semeni dragi, însă acum va trebui să ne adaptăm așa cum ne-a reușit de fiecare dată, mai mult sau mai puțin inspirat.
Accept ideea de "mai bine mai târziu decât niciodată!" doar dacă aflu în stăruința ei eleganța unei rațiuni naționale, a unui devotament lipsit de absurdul avariției și cel al animalismului instinctual aferent obsesiei pentru putere. Prefer sobrietatea uneori rigidă, însă elegantă, a aristocrației monarhice, acolo unde ea se regăsește în constituția și forma statală a țărilor europene.
Poate că, într-adevăr, MS Regele Mihai suportă corecția timpului, însă Principele Nicolae începe să-mi devină tot mai simpatic. Are ceva după care eu tânjesc a regăsi în societatea căreia îi aparțin, care ar trebui să ne fie model; când mă dedau la astfel de afirmații mă gândesc în primul rând la educație, o calitate tot mai rar întâlnită între ai mei, ai noștri.
Avem nevoie de modele, chiar dacă în aparență ele par tinere, însă dacă avem de unde învăța ceea ce este de apreciat atunci nu ar trebui sa ne fie rușine să o facem și nici rușine să o recunoaștem. Cu siguranță, principele Nicolae nu a împlinit încă quod erat demonstrandum, dar cu siguranță va folosi temeinic timpul pe care-l are la dispoziție pentru a ne convinge. Însă noi, sau generația mea, nu prea mai beneficiază de timp și nici de răbdare. Fără să frizez ridicolul, voi încerca să stăpânesc mai bine și mai corect istoria României, pentru a fi convins, la rându-mi, că am dreptate 100%. Reverență vouă, semeni frumoși!
